În ultima săptămână am aflat că Huawei ar putea pierde contractele pentru echipamente 5G cu ţările din Europa, Comisia Europeană dezbătând acest aspect. Într-o încercare de a evita pierderea de contracte bănoase, Huawei a promis că va înfiinţa un laborator de cyber securitate în Polonia.
De ce Polonia? Pentru că acolo este un fief al companiei, care este lider de piaţă şi a anunţat că face angajări şi se extinde în această ţară. Tot în Polonia a fost prins şi un director de vânzări Huawei şi acuzat de spionaj. Huawei este boicotată şi în Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Belgia şi a fost investigată recent în Germania. SUA are deja peste un an de cand atacă Huawei, inclusiv cu procese și arestări.
Vodafone a dat de asemenea semne că nu ar mai dori echipamentele chinezilor. Revenind la Polonia, Huawei încearcă să convingă guvernul local să nu interzică echipamentele 5G, care urmau să fie implementate local. O întreprindere specială de teste de securitate ar urma să fie înființată de Huawei pentru a alunga orice grijă în privinţa spionajului. Huawei a mai încercat iniţiative de gen şi în alte ţări şi a avut succes.
Anul trecut deschidea un centru similar în Bonn, Germania şi luna viitoare va deschide unul la Bruxelles, în inima UE. Aceste centre le permit operatorilor şi experţilor în securitate să vină şi să testeze echipamente Huawei în orice mod doresc. Şi în UK există așa ceva, un Huawei Cyber Security Evaluation Centre înfiinţat cu 9 ani în urmă. Acolo chiar agenţiile de securitate locale au şansa de a examina echipamentele.