Avem o idee vagă cu privire la testele prin care trec telefoanele Apple înainte să iasă din fabricile partenerilor companiei şi teste şi mai complexe au loc în laboratoarele firmei din Cupertino. Azi descoperim o aşa numita "maşina de calibrare iPhone", care ar avea un rol important în înlocuirea de ecrane si scannere Touch ID.
Se pare că ar exista un astfel de aparat în fiecare Apple Store, permiţându-le celor de la Apple să monopolizeze piaţa de soluţii de înlocuire a componentelor iPhone. Un tipster care lucra la un astfel de Apple Store a făcut publică fotografia pe care o vedeţi aici. Maşinăriile de acest gen nu sunt deloc noi, ele existând încă de la debutul lui iPhone 5S, aparent.
Fostul angajat nu pare încântat de design, afirmând că aparatul era masiv şi părea construit "în curte de un om de rând". Sursa menţiona şi existenţa a diferite matriţe în care intrau modelele iPhone înainte să fie introduse în maşinăria de calibrat. Procesul dura 30 de minute şi implica şi un "lichid ciudat" ce trebuia plasat în aparat şi care trebuia manevrat cu mănuşi.
Mecanismele ar fi avut rolul de a calibra camera telefonului, dar şi culorile de pe ecran şi scannerul de amprente. Sistemul dezvoltat de Apple avea și rol de a sincroniza noul buton Home cu Touch ID cu telefonul, în cazul în care butonul cel vechi cu senzor de amprente era înlocuit. Apple nu a comentat încă pe seama scăpării.
Retineți că reprezentanțele care repară iPhone-uri nu dispun de astfel de dotări, de aici și monopolul Apple.