în ultima lună Nokia a însemnat doar modelul Lumia 1020, care a ajuns pe web sub diferite forme, fie că e vorba de imagini de presă, fotografii hands on sau prim planuri cu diferite porțiuni din acest cameraphone. Astăzi, cu doar 2 zile înainte de lansarea sa vedem o imagine oficială de presă, care include 3 culori ale terminalului.
Joi, pe 11 iulie, Nokia are programat evenimentul de debut al telefonului, care va aduce o cameră de 41 megapixeli Pureview și probabil un ecran cu diagonală mare. Lumia 1020 a fost cunoscut multă vreme sub numele de cod EOS și Elvis, apoi a existat o scurtă perioadă săptămâna trecută când i-a fost asociat numele Lumia 909. Ieri au apărut fotografii realizate cu acest telefon de către un oficial Microsoft, iar imaginile au confirmat 100% numele Lumia 1020.
Au mai fost confirmate și câteva specificații odată cu apariția imaginii de mai sus. E vorba despre stabilizarea optică a imaginii, posibilitatea de realizare a unei fotografii de 32 de megapixeli și 5 megapixeli în același timp. Imaginea de 5 megapixeli are parte de oversampling, combinând 7 pixeli într-un super pixel. Dotările includ și 2 GB RAM, 32 GB memorie internă, radio FM și NFC.
Deschiderea camerei este de F2.2 și avem parte și de stabilizare optică de top.