Fie că aceste imagini cu Apple iPad 2 sunt reale sau nu, un lucru e sigur: miercuri Apple își va încânta fanii cu un nou anunț de produs. Ce e sigur e că gigantul din Cupertino va anunța iOS 4.3, dar e foarte posibil să asistăm și la debutul lui iPad 2, prezentat pe scenă de Tim Cook, COO al companiei și locțiitor pentru Steve Jobs.
După cum puteți vedea în aceste imagini, noua tabletă este comparată cu primul iPad și vine cu o parte din spate aplatizată. Observăm și prezența unei camere în spate, partea superioară-stânga, aceasta dotare lipsind de pe prima tabletă Apple. în partea frontală descoperim o cameră pentru videoconvorbiri și revenind în spate, aici se afla grila difuzorului în partea inferioara-stanga și conectorul dockului la mijloc.

Majoritatea celor care au văzut această imagine afirmă că avem de-a face cu un fals clar, din simplul motiv că "Apple nu ar lansa ceva atât de urât". Să fie acesta cu adevărat iPad 2 sau doar o imitație made in China? Aveți secțiunea de comentarii pentru a ne împărtăși opinia.



