Ironie sau dreptate divină? Fabrica de baterii pentru Galaxy Note 7 a luat foc în China

619 ori08-02-2017
Ironie sau dreptate divină? Fabrica de baterii pentru Galaxy Note 7 a luat foc în China

Concluzia anchetei şi investigaţiilor Samsung legat de bateriile defectuoase ale lui Note 7 a fost că partenerii şi furnizorii de baterii sunt de vină până la urmă. Samsung SDI era unul din numele vizate, iar acum compania reapare la ştiri tot legat de un incendiu, de această dată al unei fabrici din China.

Incendiu fabrica Samsung SDI

Fie că e justiţie divină sau o coincidenţă ciudată, aflăm că o fabrică Samsung SDI din China ar fi luat foc. Avem şi imagini postate pe Twitter de către o persoană care a fotografiat coloana uriaşă de fum venind de la întreprindere. Surse din cadrul companiei, contactate de Bloomberg au declarat că lucrurile nu sunt atât de grave, iar incendiul nu a afectat producţia, ci doar un depozit de deşeuri. Chiar şi aşa, sintagma "depozit de deşeuri în flăcări" nu sună bine pentru nimeni, mai ales într-o ţară aşa poluată precum China.

Samsung SDI a dedicat 129 de milioane de dolari investiţie pentru extra siguranţă a bateriilor pe viitor, după cum indică acelaşi material Bloomberg. Această firmă şi compania ATL au fost singurii furnizori de baterii pentru Note 7 şi chiar dacă Samsung nu a arătat cu degetul clar vinovaţii, numele lor ies în evidenţă după investigaţie. Să sperăm că vor sta mai bine cu "Protecţia şi Stingerea Incendiilor" pe viitor, pentru că încrederea în ei nu poate decât să scadă la incidente de gen.

Via: bgr.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy Note 7 Incendiu Dreptate divina Fabrica de baterii Explozii Incident Samsung SDI

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.