După cum știți, anul trecut în cadrul conferinței WWDC, Apple a anunțat printre altele și lansarea platformei HomeKit, o soluție prin care produsele smart din casă sunt controlate prin intermediul asistentului virtual Siri. Deși încă de atunci au trecut mai bine de câteva luni, primele device-uri inteligente destinate acestei platforme încă nu sunt disponibile pe piață.
Aflăm că această întârziere are loc datorită faptului că Apple a început procesul de certificare a device-urilor spre sfârșitul anului trecut, mult mai târziu decât se dorea și astfel lansarea lor pe piață are parte de o amânare.
Potrivit unui raport sosit în presă de curând, aceste prime device-uri inteligente compatibile cu platforma Apple HomeKit vor fi disponibile în magazine abia la sfârșitul lunii mai, sau mai degrabă la începutul verii. Cum vedeți implementarea unei astfel de soluții de casă inteligentă?


