Acolo unde OnePlus ne propune o versiune de smartphone McLaren, iar Oppo un telefon Lamborghini, vine şi Lenovo cu un Ferrari. E vorba despre o variantă ultra high end de Lenovo Z5s, cunoscută drept Ferrari Edition şi care vine cu 12 GB RAM.
Lenovo Z5s debutează astăzi şi a avut parte de multe scăpări pe Weibo în ultimele 24 de ore, inclusiv unele de la vicepreşedintele companiei. Mă rog, au fost teasere de fapt, cu privire la variantele de culoare ale terminalului. Varianta standard va avea un procesor Snapdragon 678 şi 6 sau 8 GB RAM. Lenovo Z5s Ferrari Edition va avea un procesor Snapdragon 845 şi 12 GB RAM, plus 128 GB stocare.
Dacă totul e adevărat telefonul va fi primul care vine cu 12 GB RAM şi vă spun sincer că îmi întrece şi PC-ul. Deja sunt vreo 2-3 telefoane cu 10 GB RAM, iar Galaxy S10 Beyond X a fost şi el asociat cu 10 sau 12 GB RAM, deci nu suntem chiar surprinşi. Vă reamintesc şi că telefonul cel nou Lenovo e aşteptat cu decupaj în ecran în stil Infinity-O, o cameră triplă în spate şi o baterie de 3210 mAh.
Diagonala este de 6.3 inch şi rezoluţia e Full HD+. Aşteptaţi-vă la un spate în gradient pe mov şi portocaliu-roz.


