Microsoft sare în apărarea Huawei, considerând compania tratată nedrept de Trump

Autor:  | Publicat în:  Microsoft  Huawei 1.467 ori
<b>Microsoft sare în apărarea Huawei, considerând compania tratată nedrept de Trump</b>După ce Google a luat apărarea celor de la Huawei în luna mai a acestui an, când firma chineză ajungea pe lista neagră, acum şi Microsoft se poziţionează în favoarea sa. Preşedintele Microsoft, Brad Smith a declarat că interdicţia

După ce Google a luat apărarea celor de la Huawei în luna mai a acestui an, când firma chineză ajungea pe lista neagră, acum şi Microsoft se poziţionează în favoarea sa. Preşedintele Microsoft, Brad Smith a declarat că interdicţia Huawei este "neamericană".

Acelaşi Brad Smith consideră nedreaptă interdicţia aplicată celor de la Huawei, când vine vorba de tranzacţii cu companiile americane. Oficialul Microsoft solicită o transparenţă crescută în cazul Huawei, cerând şi dovezi aduse de americani pentru a îşi susţine acuzaţiile. În plus, aflăm că MS a abordat administraţia Trump, cerând socoteală pentru acest caz, dar primind un răspuns vag: "Dacă ai ştii ce ştim noi, atunci ai fi de acord cu noi".

Iar Microsoft a solicitat dovezi din nou. Brad Smith a mai avertizat şi că interdicţia Huawei ar putea fi doar începutul şi să afecteze şi alte companii, influenţând negativ competitivitatea companiilor americane la nivel global. O soluţie propusă de acelaşi oficial este implementarea unor standarde globale pentru intimitatea utilizatorului şi datele colectate de la acestea, aplicabile inclusiv în China.

Dacă Google pierde sute de milioane de telefoane pe care ar putea rula Android, atunci Microsoft pierde câteva sute de mii bune de laptop-uri Huawei cu Windows, poate milioane. Seria MateBook a fost bine primită şi bine văzută în ţările în care a ajuns, dar prezenţa lui Windows pe ele este ameninţată. Multiple companii americane au făcut lobby în favoarea Huawei la Washington, dar fără succes.

E în continuare nevoie de licenţă pentru a colabora cu Huawei şi dacă acea colaborare pare o ameninţare de securitate, licenţa nu va fi acordată. Între timp Huawei Mate 30 Pro are accesul la Google Play Services tot mai ameninţat...

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×