Mobicast 14: Podcast Mobilissimo.ro despre noutăți Motorola, LG și Apple și noile seriale HBO (Video)

Autor:  | Publicat în:  Mobicast 1.179 ori
<b>Mobicast 14: Podcast Mobilissimo.ro despre noutăți Motorola, LG și Apple și noile seriale HBO (Video)</b>​După un Mobicast de Paște vine un 1MaiCast, Mobicast 14, podcast Mobilissimo.ro despre o varietate de subiecte. Discutăm despre telefoanele scăpate pe web, despre Champions League și despre noile seriale HBO în acest nou podcast. &nbsp; O...

​După un Mobicast de Paște vine un 1MaiCast, Mobicast 14, podcast Mobilissimo.ro despre o varietate de subiecte. Discutăm despre telefoanele scăpate pe web, despre Champions League și despre noile seriale HBO în acest nou podcast.

O mică mențiune la început: le reamintesc tuturor fanilor noștri că pot câștiga tableta Evolio Quattro HD la un concurs inițiat cu câteva zile în urmă. Să trecem la oile noastre acum. în ultimele zile am asistat la scăpări ale lui Huawei Ascend P7, noul flagship al producătorului chinez. El vine cu dotări nu foarte impresionante, precum un display de 5 inch, probabil Full HD, procesor quad core și camera de 13 MP. Odată cu el a apărut în peisaj și Huawei Ascend P7 Mini, cu diagonală de 4.5 inch și dotări mai modeste.

Tot în ultima săptămână am postat și recenzia jocului The Amazing Spider-Man 2, care are o grafică foarte atractivă, dar suferă puțin la capitolul camera și control. După cum ați remarcat și în recenzia sa pe Galaxy S5, el tinde și să piardă unele FPS-uri. Am avut și superoferta de la Altex în aceste zile, cu ocazia unui mini Black Friday de primăvară, care a adus iPad Mini la prețul de 999 lei.

Acum că suntem în luna mai suntem cu un pas mai aproape de lansarea lui LG G3 către finalul lunii, în vreme ce scăpările sale continuă. Tot în această lună debutează și Motorola Moto E, un fel de urmaș al lui Moto G, se pare. Samsung a anunțat vânzările sale de terminale mobile pe primul trimestru al anului, care sunt mai mari decât cele ale Apple, Samsung, LG, Huawei Lenovo la un loc, ceea ce e foarte impresionant.

Am discutat în podcast și despre micul scandal legat de OnePlus și posibilă asociere cu Oppo, dar și despre intenția Google de a renunța la proiectul Nexus în favoarea unei game premium de handseturi numită Silver. HTC One M8 a primit o versiune specială Harman Kardon, Acer a anunțat un smartwatch numit Liquid Leap și lista de lansări ale săptămânii are ca principala noutate cameraphone-ul Samsung Galaxy K Zoom. El vine cu o cameră de 20.7 megapixeli, zoom optic 10x și stabilizare optică a imaginii.

Am trecut apoi la întrebări, unde v-am explicat ce e cu feedbackul legat de "arată-ne o poză cu tine", exemplificat pe recenzia lui Allview X1 Xtreme și ați aflat și un top 3 al filmelor mele preferate. Apoi am vorbit puțin despre eternă bătălie PS4 versus Xbox One în viziunea mea și am menționat în treacăt și eșecul lui Bayern Munich în fața lui Real Madrid cu 4 0. Pe partea de diverse m-am axat strict pe seriale HBO, care au pornit în această primăvară cu noi sezoane din Californication și Veep, dar și cu noul serial Silicon Valley, care analizează ascensiunea unui startup.

E vorba de o comedie cu geeks și nerds care pornesc propriul lui Facebook, Google, MySpace sau Twitter dacă vreți. La început e foarte greu... Am încheiat cu mirarea față de jocul Hitman Go de pe iOS, care e total diferit față de așteptările mele și v-am adresat o întrebare de final: "Voi ce ați făcut de 1 mai?"
​

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×