Momentul acela când un telefon eşuat Palm ar putea îngropa iPhone X în lupta Apple - Qualcomm

Autor:  | Publicat în:  Palm  Qualcomm  Apple 2.592 ori
<b>Momentul acela când un telefon eşuat Palm ar putea îngropa iPhone X în lupta Apple - Qualcomm</b>Cine s-ar fi gândit vreodată că un telefon Palm din epoca apusă ar putea da peste cap planurile celor de la Apple. Ei bine, asta urmesc cei de la Qualcomm prin noul proces de încălcare al brevetelor deschis împotriva americanilor din

Qualcomm a petrecut o bună parte din anul 2017 duelându-se cu Apple prin tribunale, pentru diferite brevete şi proprietăţi intelectuale. Câştigând încredere din tentativa de achiziţie de către Broadcom, creatorii lui Snapdragon au revenit în ofensivă, folosind un telefon uitat de lume, produs de Palm.

E vorba despre Palm Pre, care aparent foloseşte un sistem de navigare prin UI care ar fi fost furat de catre iPhone X. Dacă vă uitaţi la clipul de mai jos o să vă daţi seama că acele gesturi pe bază de swipe din UI-ul lui iPhone X se regăsesc şi pe acest telefon din 2010. Până acum Qualcomm ataca Apple pentru brevete legate de conectivitate, eficientă de consum şi imagine 3D.

Erau vizate telefoanele iPhone 7 şi iPhone X, iar acum webOS ajunge cumva pe terenul de luptă. WebOS e acum văzut pe televizoare inteligente, LG cumpărând drepturile pentru OS cu ceva vreme în urmă, dar nu şi brevetele totuşi. Qualcomm a avut grijă să cumpere fix ce trebuie totuşi, o serie de brevete legate de interfaţa lui Palm OS şi asta în 2014, direct de la HP.

Acum le foloseşte pentru a ataca Apple. Vedeţi şi voi că swipe-ul în sus are rol de funcţie Home aici, declanşând şi zona de multitasking pe bază de cards. E drept ca şi Android s-a inspirat de aici şi multe versiuni de custom ROM-uri şi sisteme de operare, dar Qualcomm a ţinut morţiş ca doar iOS să fie atacat şi implicit Apple. Bătălia aceasta nu poate decât să evolueze, deşi judecând după procesul Samsung - Apple, cine se pune cu Apple nu prea are câştig de cauză.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×