Moto G6 Plus ar putea primi o variantă cu procesor Snapdragon 660; Vedem un benchmark al acesteia

419 ori26-05-2018
Moto G6 Plus ar putea primi o variantă cu procesor Snapdragon 660; Vedem un benchmark al acesteia

Cu ceva timp înainte de lansarea oficială a telefonului Motorola Moto G6 Plus am primit și unele leak-uri sub formă de benchmark-uri care indicau posibilitatea lansării unei variante cu cipset high mid-range Snapdragon 660 pentru acest dispozitiv. După cum am văzut însă, lucrurile nu au stat așa, Lenovo oferind doar modele echipate cu procesorul mai slăbuț numit Snapdragon 630.

Moto G6 Plus

Acum revine în ecuație această probabilitate odată cu apariția unei fotografii reale în care vedem un benchmark rulând pe smartphone-ul Moto G6 Plus. Aici apare clar indicat procesorul Snapdragon 660, dar potrivit unor voci s-ar părea că aplicațiile de acest tip confundă cipset-ul SD630 cu SD660 și de aici toată agitația din jurul subiectului.

Nu știm cât de reală sau nu este această informație, dar pentru a ne convinge tot ce avem de făcut este să așteptăm viitoarele evenimente Motorola unde ar fi ideal de văzut o asemenea variantă nouă. Vă amintim că Moto are programat un show chiar pe data de 6 iunie atunci când debutează Moto Z3 Play.

Via: hub.91mobiles.com
Taguri: Motorola Moto G6 Plus Variante Snapdragon 660 Benchmark Leak Fotografie

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.