MWC 2015: Samsung Galaxy S6 şi S6 Edge primesc un hands on pe ultima sută de metri, ambele sunt mai înguste decât credeam (Video)

2.807 ori01-03-2015
MWC 2015: Samsung Galaxy S6 şi S6 Edge primesc un hands on pe ultima sută de metri, ambele sunt mai înguste decât credeam (Video)

Ieri vedeam HTC One M9 trecut printr-o comparaţie video cu HTC One M8 şi M7, undeva lângă o piscină, iar azi Samsung Galaxy S6 apare şi el într-un clip hands on la o cafea. Pe lângă S6 îşi face apariţia şi Galaxy S6 Edge şi trebuie să recunosc că ambele sunt mai înguste decât ne aşteptam.

Acum când mai sunt doar câteva ore până vor fi anunţate aceste modele nu prea mai este loc de falsuri şi leakuri neadevărate, de aceea tindem să credem că telefoanele din imagine sunt reale. Ele sunt subţiri, iar Galaxy S6 Edge are marginile curbat discret. În mod clar Galaxy S6 Edge are sticlă în spate, ca şi S6 de altfel, iar designul pare cu adevărat să implice o ramă metalică.

Camera principală a ambelor modele iese în relief, iar S6 pare a fi mai lat cu cel puţin câţiva milimetri faţă de Galaxy S6 Edge. În ciuda marginilor curbate, Galaxy S6 Edge îşi păstrează butoanele fizice laterale, iar ambele handseturi par a veni cu senozor pentru puls şi amprente, jack audio în partea inferioară şi difuzor tot acolo. Gata de lansare?


Taguri: MWC 2015 samsung galaxy s6 Samsung S5 Edge Samsung Galaxy S6 S5 Edge

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.