Noi detalii despre iPhone 8 indică integrarea lui Touch ID în ecran, muchii subţiri de 4 mm şi o cameră frontală "invizibilă"

2.853 ori
<b>Noi detalii despre iPhone 8 indică integrarea lui Touch ID în ecran, muchii subţiri de 4 mm şi o cameră frontală "invizibilă"</b>Continuă speculațiile despre iPhone Edition / iPhone 8 și aflăm astăzi că scanner-ul de amprente Touch ID va fi integrat direct în ecran. De asemenea, se menționează aici și faptul că muchiile panoului frontal din jurul ecranului vor fi de numai 4 mm în

Încă o zi, încă o serie de scăpări legate de iPhone 8. De această dată avem informaţii legate de design şi câteva randări noi de la cunoscutul designer Benjamin Geskin. El le-a creat pentru iDrop News, sursa noii scăpări.

iPhone 8

Aceştia afirma că iPhone 8, aka modelul aniversar Apple de 10 ani sau iPhone Edition va avea muchii groase de 4 mm în zona frontală. Ecranul folosit va fi unul 2.5D, deci uşor curbat pe margini. În spate vom regăsi aceeaşi abordare, tot cu panou din sticlă curbat. Se reconfirmă şi diagonală de 5.8 inch şi aflăm că Apple a integrat camera frontală astfel încât să fie "invizibilă" şi ascunsă sub panoul din sticlă.

iPhone 8

Şi scannerul de amprente Touch ID ajunge să fie sub acelaşi panou. Sursa continuă, afirmând că vom primi şi încărcare wireless, iar display-ul va fi bazat pe tehnologie OLED. Noile randări respecta aceste scăpări, dar şi pe cele anterioare, cu acea cameră duală orientată vertical. Uşor, uşor începe să prindă contur iPhone-ul aniversar şi parcă nu arată chiar atât de rău pe cât ne temeam la primele schiţe, ce veneau tot de la Benjamin.

Reţineţi că toate informaţiile de mai sus sunt primite de iDrop News de la un angajat Foxconn, ceea ce ar trebui să le dea extra greutate. Acelaşi angajat a menţionat şi că butonul Power de pe noul smartphone va fi unul cu contact dublu şi deşi nu ştim ce înseamnă asta, ar putea fi un buton hibrid pentru ajustarea de volum până la urmă.

Cum iDrop News nu e totuşi Macotakara sau Sonny Dickson, suntem precauţi deocamdată.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×