Nokia Atlantic RM-683 ajunge pe Internet sub formă de prototip, e modelul din filmul SF Real Steel

1.455 ori09-12-2014
Nokia Atlantic RM-683 ajunge pe Internet sub formă de prototip, e modelul din filmul SF Real Steel

Mai țineți minte prototipul de telefon Nokia din anul 2020, care a apărut în filmul SF Real Steel? El a fost cosmetizat puțin, dar prototipul există în realitate și e vorba despre modelul Nokia Atlantic RM-683, care a fost scos din arhive de Mynokiablog în această săptămână.

Nokia Atlantis ar fi putut exista cu câțiva ani în urmă, ca succesor al lui Nokia N8, dacă ne luăm după designul său. Terminalul nu arată rău deloc și ar fi putut înregistra același succes ca N8, care a vândut în jur de 10 milioane de unități. Prototipul venea cu Symbian S^3 la bord, o cameră de 12 megapixeli cu tehnologie Carl Zeiss, autofocus și blitz Xenon, plus un display AMOLED de 3.5 inch.

Handsetul integra și un port HDMI, slot microSD și o carcasă din oțel inoxidabil. încă de când Nokia a început să aibă probleme și au apărut diferite dezvăluiri ale angajaților săi, se pare că marea sa problema era lipsa de inspirație a celor din funcții de management, care pur și simplu nu aprobau proiecte inspirate. Astfel, vom mai vedea modele de arhivă de acest gen și ne vom întreba mereu "ce ar fi fost dacă...?".

Sursa: mynokiablog.com
Taguri: Nokia Nokia Atlantic RM-683 Nokia Atlantis Prototip Nokia Prototip Smartphone Nokia succesor Nokia n8

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.