OnePlus 6 debutează în trimestrul 2 cu procesor Snapdragon 845; CEO-ul companiei confirmă şi extinderea globală

3.231 ori
<b>OnePlus 6 debutează în trimestrul 2 cu procesor Snapdragon 845; CEO-ul companiei confirmă şi extinderea globală</b>CEO-ul OnePlus, Pete Lau a fost prezent la CES 2018, unde a acordat interviuri în cadrul cărora a discutat despre strategia companiei sale pe anul 2018. Cu această ocazie am aflat când se lansează OnePlus 6 şi că există perspectiva unei extinderi globale

CEO-ul OnePlus, Pete Lau a fost prezent la CES 2018, unde a acordat interviuri în cadrul cărora a discutat despre strategia companiei sale pe anul 2018. Cu această ocazie am aflat când se lansează OnePlus 6 şi că există perspectiva unei extinderi globale a companiei.

Oficialul a acordat interviul celor de la CNET şi a afirmat că următorul flagship OnePlus va sosi în trimestrul 2 al acestui an, spre finalul acelei perioade. A confirmat şi faptul că va avea procesor Qualcomm Snapdragon 845 la bord. Nu putem spune că suntem surprinşi de nici una dintre cele două dezvăluiri. Am aflat şi că OnePlus a început discuţiile cu operatorii americani pentru a aduce telefoanele şi pe piaţa din SUA. Poate vor reuşi acolo unde Huawei a avut beţe în roate, deşi şansele sunt mici...

Lau a mai afirmat că nu e 100% sigur că se va mai lansa şi un al doilea telefon în acest an. În ultimii ani am cam avut acest trend, cu OnePlus 2 si OnePlus X, apoi OnePlus 3 şi 3T, respective OnePlus 5 şi 5T. 2018 ar putea fi anul unui singur flagship OnePlus totuşi. E drept că au apărut şi ediţii limitate Star Wars, Sandstone White şi Lava Red.

Pete Lau a precizat că versiunea beta de Face Unlock de pe OnePlus 5T ar urma să ajungă şi pe OnePlus 3 şi 3T printr-o actualizare. Extinderea OnePlus sună bine, mai ales pentru o companie aşa tânără şi mă aştept să se bucure de succes, pentru că au o abordare proaspătă şi diferită de alte firme chineze. Au un oarecare suflu vestic în modul în care îşi realizează businessul.

Pe de altă parte problemele cu spionajul sunt mereu o teamă a publicului vestic...

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×