OnePlus pare a fi pregătit un telefon flagship de final de an 2018 care dă senzaţia că e mai mult decât un upgrade "T" clasic. OnePlus 6T a primit randări credibile săptămâna trecută şi acum aflăm că va avea un scanner de amprente integrat în ecran, mulţumită unui teaser OnePlus.
Recent am aflat că telefonul ar putea debuta odată cu o reprezentață OnePlus la Paris, dar şi că va fi oferit de către operatori din SUA, precum T-Mobile. Acesta este un pas important pentru compania care pare gata să debuteze în SUA înaintea celor de la Xiaomi. Încă de când am aflat că OnePlus 6T ar fi o variantă derivată de Oppo R17 Pro am bănuit că scannerul de amprente este de tip "in display". Ar trebui să aducă și o cameră triplă și procesor Snapdragon 845.
De altfel nici un apare un mecanism de autentificare prin amprentă în spatele telefonului în randările recente. Noua funcţie este promovată de către firmă chineză sub numele de Screen Unlock şi are rolul de a scădea numărul de paşi efectuaţi pentru deblocarea unui handset. Screen Unlock a fost detaliat pentru publicaţia CNET într-un email trimis de OnePlus. Pe lângă această modalitate de autentificare, avem şi deblocarea facială.
Iniţial OnePlus dorea să includă tehnologia Screen Unlock pe OnePlus 5T, dar nu era destul de matură pentru debut pe atunci. Integrarea sa pe noul smartphone vine cu consecinţe, precum creşterea taliei telefonului cu 0.45 mm, fiind nevoie ca hardware-ul de la interior să fie rearanjat. OnePlus 6T ar trebui să debuteze în octombrie, mai ales judecând după faptul că în teaser apare data de 17 octombrie.



