Oppo Reno va sosi pe 24 aprilie, cu zoom 10X şi suport 5G; Debutul are loc în Zurich

1.349 ori
<b>Oppo Reno va sosi pe 24 aprilie, cu zoom 10X şi suport 5G; Debutul are loc în Zurich</b>Oppo Reno pare să fie un telefon mult mai interesant decât anticipam, având o cantitate de inovaţie şi mai crescută decât credeam. Compania chineză a început să trimită presei invitaţii pentru debutul acestui telefon sau mai

Oppo Reno pare să fie un telefon mult mai interesant decât anticipam, având o cantitate de inovaţie şi mai crescută decât credeam. Compania chineză a început să trimită presei invitaţii pentru debutul acestui telefon sau mai bine zis acestei serii, pentru că vor fi mai multe modele Reno. Iar azi aflăm câteva detalii despre dotările lor.

Până acum am văzut un inedit mecanism pop up pentru camera selfie a flagshipului Oppo Reno, care se ridică sus în mod oblic, ca un soi de briceag elveţian. Am văzut şi certificări şi am aflat că va exista o versiune Lite cu ecran LCD de 6.5 inch. Debutul era iniţial programat pentru 10 aprilie, dar a fost mutat pe 24 aprilie, cel puţin pentru piaţa din Europa.

Acum aflăm că flagshipul gamei va sosi cu acea cameră cu zoom 10x prezentată de Oppo la MWC 2019. Din ce ştim şi aceasta se bazează pe un mecanism periscopic similar cu cel de pe Huawei P30 Pro. Reno va mai avea şi procesor Snapdragon 855 şi până la 8 GB RAM.

Modelul principal e cunoscut ca Oppo Reno 10x Zoom şi mai aduce şi un ecran de 6.6 inch Full HD+ fără breton, cameră principală de 48 MP şi selfie de 16 megapixeli, dar şi o baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă la 50W. Va exista şi o versiune 5G şi una Lite, iar seria ar urma să se extindă pe viitor.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×