Anul 2019 va aparţine telefoanelor pliabile şi al celor cu orificii discrete în panoul frontal, pentru camera selfie. Dar cum vor arăta telefoanele şi după ce trece acest trend? Răspunsul îl dă Samsung, printr-un brevet care prezintă un telefon cu ecran complet fără margini.
Avem la pachet şi un concept de la Letsgodigital, care transformă schiţele în randări. Ceea ce vedem aici este un terminal ce pare mai degrabă un bibelou de porţelan. Pare complet fabricat din sticlă şi nu are nici o muchie vizibilă pentru display. Noul brevet Samsung a fost înregistrat la WIPO (World Intellectual Property Office) în luna aprilie a acestui an, pentru un "display de terminal electronic şi terminal". A fost publicat pe 29 noiembrie şi descrie un device cu ecran edge to edge.
Toate cele 4 margini sunt integrate în afişaj. E bizar că avem şi un soi de randări alb-negru, lucru atipic pentru brevetele de gen. E o imagine generică, cu o interfaţă de acum mulţi ani şi prezintă muchii groase care chiar şi lateral vor afişa iconografie. Din ce văd lateral avem shortcut-uri, iar sus apar un soi de opţiuni de playback video/audio.
Toate marginile sunt curbate şi nu avem vreo ramă metalică aici, ceea ce pare greu de realizat. Spatele device-ului se ataşează în cele 4 colţuri prin mecanisme speciale de prindere. Evident, componente precum difuzor de convorbiri, senzori şi camera selfie se află sub panoul frontal. În documente mai apare şi un design poligonal cu 6 colţuri, o altă propunere pentru un telefon de gen.
Cam spre asta se merge în ziua de azi şi cred că Galaxy A8s este doar începutul. Lipsa unei rame metalice predispune la vulnerabilitate, dar probabil că Samsung va găsi o soluţie pentru înlocuirea sa, cu un schelet intern mai rigid poate.