Samsung Galaxy A7 (2018) este primul telefon Samsung cu cameră triplă; Apare în primele randări

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.122 ori
<b>Samsung Galaxy A7 (2018) este primul telefon Samsung cu cameră triplă; Apare în primele randări</b>Deși un eveniment marca Samsung programat pentru data de 11 octombrie părea a ne pregăti lansarea unui telefon cu 4 camere foto în spate, se pare că aluzia teaser-ului este la toate camerele regăsite pe device. Astfel vom avea parte de

Dacă anul trecut luam contact cu primul telefon Samsung cu cameră duală, Galaxy Note 8, acum deja începem să vedem şi primele indicii cu privire la telefoane cu cameră triplă. Primul astfel de model al sud coreenilor este Samsung Galaxy A7 (2018), pe care îl puteţi admira mai jos, proaspăt scăpat în randări din Olanda.

Galaxy A7 2018

Acestea ar fi randări cu iz oficial, ce nu lasă iz de vreun Photoshop sau fan care e pus pe şotii. Samsung Galaxy A7 (2018) a scăpat într-o fotografie reală recent, în care dezvăluia aceeaşi cameră triplă. Acum apare pe negru şi albastru, cu un ecran Infinity Display, format destul de alungit şi o cameră triplă sub care se află bliţul LED, în spate. Wallpaperul aminteşte de cel de pe Galaxy Note 9.

În ciuda aşteptărilor, telefonul nu vine cu cameră duală în faţă, ci doar cu una singulară. Nu avem nici scanner de amprente în spate şi nici în faţă. Posibil să vedem unul integrat lateral după modelui lui Samsung Galaxy J6 Prime/Plus. Telefonul ar trebui să ajungă pe piaţă în următoarea lună, cu dotări hardware similare cu Galaxy A8: 4 GB RAM şi procesor Exynos 7885.

Cum Samsung are un eveniment programat pe 11 octombrie, e posibil ca acolo să vadă lumina zilei acest model, eventual împreună cu o variantă Plus şi un model Galaxy A9 Pro conform zvonurilor. Cât despre camera triplă o văd că o predicţie bună şi pentru ce vom primi pe Galaxy S10.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×