Samsung nu a adus telefoane noi la MWC 2017 şi nici măcar nu am văzut vreo prezentare cu uşile închise pentru Galaxy S8, contrar zvonurilor. Există totuşi alte evenimente mai mici pe glob care aduc premiere. Spre exemplu Galaxy C5 Proa fost prezent la Samsung Forum 2017 şi îl vedeţi în imagini mai jos.
Terminalul a apărut la acest show pe negru şi pare să aibă un corp metalic şi acele antene mai subţiri în spate cu care suntem familiarizaţi deja. Telefonul a fost deja aprobat de FCC, TENAA şi Autoritatea WiFi, deci sosirea sa în magazine e o formalitate. Va fi un model midrange cu procesor Snapdragon 625/626, ecran Full HD de 5.2 inch şi 4 GB RAM, dar şi 64 GB stocare.
Sursele afirmă că va costa 360 de dolari şi va veni cu o cameră principală de 16 megapixeli şi frontală cu aceeaşi rezoluţie. Terminalul a mai apărut pe web şi în nuanţe de albastru, auriu şi auriu rose şi pare să aibă muchiile spatelui curbate. Sunt şanse mari să rămână doar în China, cel puţin pentru început.