Samsung Galaxy Note 10 înregistrează deja scăpări; Numele de cod "Da Vinci" indică îmbunătăţiri la nivel de stylus

Autor:  | Publicat în:  Samsung 2.597 ori
<b>Samsung Galaxy Note 10 înregistrează deja scăpări; Numele de cod "Da Vinci" indică îmbunătăţiri la nivel de stylus</b>Deși așteptăm ca în perioada următoare să aflăm extra informații despre flagship-ul Galaxy S10, iată că leak-urile ne aduc în schimb detalii despre viitorul Note, adică Note 10. Descoperim pe această cale faptul că acest terminal este cunoscut

Samsung Galaxy Note 9 a debutat de abia de o lună şi deja se vorbeşte despre Galaxy Note 10. Au început să apară detaliile despre viitoarea generaţie de phablet, ceea ce nu ne miră neapărat, pentru că la fel s-a întâmplat şi după ce a apărut Note 8. Avem detalii mai jos.

Samsung ar fi început lucrul la viitoarea generaţie de terminal, care are numele de cod "Da Vinci". Acest cod ar fi un indiciu cu privire la o evoluţie a lui S-Pen, eventual spre mai multe grade de presiune şi extra funcţionalitate de desen şi schiţare. Publicaţia coreeană The Bell este sursa noilor informaţii, citând surse interne din cadrul Samsung. Numele de cod sunt date telefoanelor timpuriu în cadrul procesului de dezvolare.

Adoptarea numelui unui pictor celebru indică faptul că stylusul va evolua. CEO-ul Samsung Mobile, DJ Koh ar fi declarat la un moment dat de altfel că firma pe care o conduce are planuri pentru 2-3 ani pentru dezvoltarea accesoriului. Sursa mai afirmă şi că telefonul va avea un ecran de tip Infinity Display, nu va avea buton Home şi nu va fi pliabil. Ne aşteptam la toate aceste lucruri, deci nu mă declar surprins.

Rămâne de văzut dacă Note 10 va primi mai multe versiuni, de vreme ce se zvoneşte că şi Galaxy S10 ar avea pregătite 3 variante, inclusiv una cu scanner de amprente integrat în ecran şi 3 camere. Aşteptăm între timp şi telefonul pliabil Samsung. Menţionez că imaginea de mai sus e doar un concept de Note 10 totuşi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×