Cea mai puternică versiune a lui Samsung Galaxy S10+ va fi semnalizată printr-un look aparte. Va avea un corp din ceramică albă, luxos şi premium, care va indica faptul că avem 1 TB de stocare la bord şi 12 GB RAM. Acum terminalul apare într-o randare proaspătă.
Am văzut deja multiple scăpări cu telefoanele Galaxy S10, inclusiv unele hands on şi chiar un video sau două. Recent a fost plin Internetul şi de versiunea "galben canar" a lui Galaxy S10e. Acum aflăm care sunt diferenţele între Galaxy S10 Prism White şi Ceramic White. Albul Ceramic este ceva mai pur şi mai puţin perlat şi cu gradiente faţă de Prism White.
Preţul variantei cu cele mai înalte dotări ar sări de 1500 de euro, din ce am înţeles. Există şi o variantă cu spate acoperit cu ceramică neagră, în cazul în care vă întrebaţi. Negrul ceramic e diferit de cel standard, pentru că se apropie puţin de maron şi gri. Ceramica e puţin mai arătoasă decât sticla, permite implementarea de încărcare wireless, dar atrage mai multe amprente şi grăsime.
Din ce ştiu e şi teoretic mai friabilă ceramică, dar probabil e tratată cu procedee speciale aici. Vă reamintesc că pe 20 februarie sunt în sfârşit prezentate modelele Galaxy S10, cu tot cu preţuri finale şi dotări.