[UPDATE: Actualizarea se distribuie acum în România] Samsung Galaxy S10 primește un "Night Mode" îmbunătățit și captură Live Focus cu senzorul telephoto

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.976 ori
<b>[UPDATE: Actualizarea se distribuie acum în România] Samsung Galaxy S10 primește un "Night Mode" îmbunătățit și captură Live Focus cu senzorul telephoto</b>Pe lângă noi variante de culoare iată că flagship-ul Samsung Galaxy S10 primește și actualizări software, update-uri care vin să îmbunătățească modul de captură nocturnă ce debuta la mijloc de aprilie pe cele 3 modele din serie

UPDATE 6-06-2019: Actualizarea ce aduce noul Night Mode îmbunătățit, dar și funcția de captură Live Focus folosind camera telephoto, se livrează acum și către telefoanele Galaxy S10 achiziționate din România. De asemenea, sunt incluse aici și patch-urile de securitate din luna mai.

Galaxy S10

ARTICOL INIȚIAL 23-05-2019:

Pe lângă noi variante de culoare iată că flagship-ul Samsung Galaxy S10 primește și actualizări software, update-uri care vin să îmbunătățească modul de captură nocturnă ce debuta la mijloc de aprilie pe cele 3 modele din serie. Ne referim la varianta standard Galaxy S10, la cea compactă intitulată Galaxy S10e și la cea phablet Galaxy S10+ care a atras foarte multe priviri încă de la debut.

Night Mode Galaxy S10

Revenind la noutățile software, descoperim că de acum avem posibilitatea de a utiliza și camera foto ultra-wide pentru captura "Night Mode", senzor care oferă rezultate mai bune în low-light cu această ocazie. Sammobile a testat noile funcții aduse la nivel de cameră foto pe un Galaxy S10+ și aflăm de la aceștia că fotografierea cu modul nocturn a fost îmbunătățită, scăzând nivelul de zgomot.

Night Mode Galaxy S10

Există de acum și funcția de captură Live Focus fie cu senzorul ultra wide, fie cu cel telephoto pe Galaxy S10/S10+, ceva care la debutul device-urilor de față nu exista. Avem astfel posibilitatea de a realiza fotografii cu fundal blurat/bokeh chiar și de la distanță sau de a ne apropia de subiecți și fotografia cu bokeh fără a ne mișca în mod fizic.

Pentru moment update-ul de față a început să își facă apariția doar în Elveția și mai aflați că la pachet sunt incluse și patch-urile de securitate din luna mai. Mostre foto găsiți pe site-ul Sammobile.com și aflați că luna trecută am pus la duel aici pe Mobilissimo  telefoanele P30 Pro și Galaxy S10+ la un test de captură nocturnă pe care îl puteți accesa de aici

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×