Fiindcă am participat la debutul autohton al lui Samsung Galaxy S6 şi S6 Edge, nu vă putem lipsi de un hands on cu aceste modele. Galaxy S6 Edge a primit o trecere în revistă în clipul de mai jos şi evident că am aruncat o privire atentă şi asupra ecranului sau curbat.
Terminalul măsoară doar 7 mm în grosime şi adoptă aceleaşi panouri din sticlă, unul în faţă şi unul în spate, ca şi Galaxy S6. Avem parte de protecţie Gorilla Glass 4 aici şi afirmaţia făcută în cazul lui Galaxy S6 rămâne: în ciuda prezenţei sticlei, telefonul nu este alunecos. Am testat şi scannerul de puls de pe acest model, cu menţiunea că nu am făcut-o chiar corect, vorbind în timpul testului.
Am remarcat că spre deosebire de Galaxy S5, aici pulsul e măsurat în timp real şi avem şi un grafic în stil EKG pe ecran. Galaxy S6 Edge iese în evidenţă prin marginile sale curbate, care extind acoperirea ecranului de 5.1 inch Quad HD cu panou Super AMOLED. Sincer să fiu, în realitate curbura e mult mai mică decât pare în randari. Ea este chiar discretă şi de la peste 2 metri distanţă nici nu mai poţi depista faptul că ai un handset inedit în faţă.
Una dintre funcţiile acestor curburi este de a afişa informaţii meteo, notificări, ştiri şi alte date, după ce facem 3 swipe-uri consecutive verticale pe acea zonă fără a ridica degetul. În rest, Galaxy S6 Edge aduce aceleaşi dotări ca şi Galaxy S6, inclusiv camera de 16 MP cu stabilizare optică, captura 4K şi interfaţa minimalistă acum, plus puternicul procesor Exynos 7420.
Ne-am perindat şi prin meniuri, descoperind un TouchWiz mai rapid şi fluid, iar anumite schimbări de estetică au fost clare în acest UI. Am remarcat şi că partea inferioară a telefonului seamănă foarte mult cu cea a lui iPhone 6 şi că în spate camera principală nu iese atât de mult în relief pe cât ne aşteptam. Am văzut şi modurile speciale de captură foto, precum Pro, Focalizare Selectivă, Panorama, Cu Încetinitorul, Mişcare Rapidă şi Fotografie Virtuală.
Persoana de la standul Samsung Mobilers a menţionat şi că o să fim surprinşi de camera frontală, care realizează cadre fantastice în orice condiţii de lumină. Am luat contact şi cu tastatura bine spaţiată atunci când am intrat pe Mobilissimo.ro din browserul web. Acest telefon va sosi pe piaţa în luna aprilie şi a început deja să fie oferit la precomandă de retaileri şi operatori.
Precomandă de la:
Prezentare Samsung Galaxy S6 Edge


