Samsung plănuieşte să lanseze un sistem AI pe bază de control vocal, care se va regăsi pe toate produsele sale; Iată filosofia din spatele lui Bixby

Autor:  | Publicat în:  Samsung 829 ori
<b>Samsung plănuieşte să lanseze un sistem AI pe bază de control vocal, care se va regăsi pe toate produsele sale; Iată filosofia din spatele lui Bixby</b>Știm de ceve vreme faptul că Samsung Galaxy S8 urmează a debuta la pachet cu un sistem AI pe bază de control vocal, așa-cunoscutul Bixby. Astăzi aflăm din partea celor de la VentureBeat.com detaliile complete despre acest asistent vocal și filosofia

Nu putem garanta că asistentul virtual Samsung se va numi Bixby, dar cert este că odată cu sosirea lui Galaxy S8 vom vedea şi un serviciu de acest gen debutând de sub aripa sud coreenilor. El se va regăsi nu doar pe telefoanele Samsung, ci şi pe alte produse ale companiei, iar în spatele său se află tehnologia Viv Labs. Prin intermediul unei analize Venturebeat aflăm mai multe detalii, pe care le disecăm mai jos.

Samsung TV

S-ar părea că noua soluţie va ajunge pe televizoare, computere, tablete, becuri şi smartphone-uri Samsung pe viitor. Ea va deveni punct central pentru ecosistem şi e posibil să debuteze şi un gadget în stil Amazon Echo sau Google Home pentru a aduce Bixby şi răspunsurile sale la îndemână în bucătărie sau sufragerie. Totul a pornit la drum prin achiziţia Viv Labs, care a avut loc anul trecut contra sumei de 215 milioane de dolari. 

VIV Labs

Viv lucrase în trecut la Siri, dar şi la un proiect propriu impresionant, deci pedigree-ul e de ajuns pentru achiziţie. Samsung a creat ulterior propria tehnologie de recunoaştere vocală şi s-a folosit de platforma Viv pentru a procesa termenii de căutare şi întrebările, dar şi pentru a conecta serviciile sale la asistentul virtual. S-a pus mare accent în dezvoltarea soluţiei pe aspectul conversaţional şi uşurinţa de utilizare.

Bixby va trebui să fie mereu contextual şi să se facă util în anumite situaţii. Ultimii ani au adus tot mai mulţi utilizatori care renunţă la cablu TV şi consumă video online. Televizorul a devenit un hub pentru divertisment şi a început să fie tot mai smart. Acum Samsung vrea să elimine nevoia de telecomandă TV şi vrea să ne bazam doar pe comenzi vocale.

Samsung IOT

Deja e folosit AI-ul în soluţia Smart Hub de la Samsung, care personalizează conţinuturile pe care am dori să le urmărim. În funcţie de preferinţele şi obiceiurile noastre ne sunt servite conţinuturi adecvate. Şi gamingul intră în ecuaţie, existând multiple surse de jocuri şi AI-ul administrându-le după gusturile utilizatorului. Cât despre Bixby, el se trage din proiectul S Voice pentru terminalele Galaxy şi va concura direct cu Google Assistant, Siri, Cortana şi Amazon Alexa.

Samsung Smart TV

La început vom vedea control vocal la nivel rudimentar, apoi ar trebui să crească complexitatea comenzilor. În spate se întâmplă totuşi lucruri importante, iar Samsung va începe să folosească o platformă AI comună pentru toate produsele sale, îmbunătăţind experienta utilizatorului. De abia peste luni sau chiar ani vom înţelege şi simţi beneficiile acestui sistem, pentru că AI-ul trebuie să petreacă o perioadă învăţând de la utilizatorii săi.

Samsung OLED TV

Nu putem să nu ne întrebăm ce părere are Google despre acest lucru, mai ales că Samsung e unul dintre partenerii principali în zona Android şi totuşi nu s-a ferit să aibă mereu o oarecare rebeliune. Va fi interesant de văzut cum se compară Bixby totuşi cu greii din zona asistenţilor virtuali. Nu există loc de compromisuri sau de un produs nefinalizat.

Pe 29 martie aflăm mai multe!

ALERTĂ PREȚ BUN! A reapărut LG G6 la prețul de 2183 lei pe QuickMobile! (link de afiliat)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×