Presupuse imagini cu Xiaomi Mi 6 ajung pe Weibo; avem parte de un refresh la capitolul design

1.349 ori
<b>Presupuse imagini cu Xiaomi Mi 6 ajung pe Weibo; avem parte de un refresh la capitolul design</b>Pe rețeaua de socializare Weibo ajung astăzi două fotografii cu un misterios smartphone pregătit de către chinezii de la Xiaomi. Se remarcă din start un refresh adus la capitolul design comparativ cu modelele precedente din portofoliu, și faptul că acesta

Prin intermediul rețelei de socializare Weibo vedem astăzi două fotografii cu un nou smartphone pe care chinezii de la Xiaomi ni-l pregătesc pentru o lansare viitoare. În ambele imagini este prezent și un text în limba chineză care odată tradus ne dezvăluie că în cazul de față ar fi vorba despre nimeni altul decât Xiaomi Mi 6 - flagship pe care îl așteptăm în perioada ianuarie-februarie a anului viitor.

Xiaomi Mi 6

Se observă un refresh adus la capitolul design aici, telefonul optând pentru un panou spate complet diferit față de ceea ce vedem în acest moment pe telefoanele Xiaomi. Atât marginea de sus, cât și cea de jos sunt realizate din sticlă, în vreme ce restul panoului spate este realizat din metal. La fel ca în cazul lui Mi 5, primim un buton home fizic cu rol de scanner de amprente, unul ceva mai mare la capitolul lungime de această dată.

Xiaomi Mi 6

Momentan nu se cunosc specificațiile acestui produs, dar nu putem decât să bănuim că telefonul ne va aduce un display de 5.15 - 5.2 inch cu rezoluție FHD sau QHD, 6 GB memorie RAM și cel mai probabil procesorul quad-core Qualcomm Snapdragon 830. Așteptăm și o cameră performantă la pachet, și un preț la fel de bun precum cel purtat de Mi 5. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×