După cum ne-am obișnuit, cei de la iFixit obișnuiesc ca de fiecare dată când un nou terminal apare pe piață să îl pună la încercare printr-un test de disecare completă. Un nou device care a ajuns de curând pe mâna lor este Amazon Fire Phone, un terminal ce oferă un display HD de 4.7 inch și o interfață 3D numită Dynamic Perspective.
Deși procesul de demontare a început destul de bine, cele două șuruburi fiind aflate în exteriorul carcasei, mai apoi lucrurile au început să se complice destul de mult. Prima problemă întâmpinată a fost cu bateria care era lipită de carcasă, operațiunea dovedindu-se a fi mult mai dificilă decât părea.
De asemenea, și cele 4 camere frontale care oferă acea intefață 3D Dynamic Perspective erau lipite, lucru ce a necesitat încălzirea acelui material pentru eliberarea camerelor fără a strica alte componente din jur. Totodată, un alt lucru ce contribuie la această dezasamblare dificilă sunt cablurile și numeroasele porturi de conectivitate.
Ajunși la finalul testului de disecare, echipa iFixit a acordat o notă de 3 din 10 pentru Amazon Fire Phone, 10 reprezentând cel mai înalt calificativ din punct de vedere al ușurinței de reparabilitate, în timp ce nota 1 este acordată pentru acele terminale care se repară foarte greu.