Spy Shop Black Friday 2017

Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămâna 27 mai - 3 iunie 2012: review ASUS PadFone, o nouă direcție pentru Vodafone, scăpări de iPhone 5

Autor:  | Publicat în:  Top articole 1.009 ori
<b>Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămâna 27 mai - 3 iunie 2012: review ASUS PadFone, o nouă direcție pentru Vodafone, scăpări de iPhone 5</b>A mai trecut o săptămână care ne apropie de primirea în teste a lui Samsung Galaxy S III, care va sosi în redacția Mobilissimo.ro zilele viitoare. Deocamdată am publicat în această săptămână review-ul lui HTC One V și ASUS PadFone, iar...

A mai trecut o săptămână care ne apropie de primirea în teste a lui Samsung Galaxy S III, care va sosi în redacția Mobilissimo.ro zilele viitoare. Deocamdată am publicat săptămîna trecută review-ul lui HTC One V și ASUS PadFone, iar chiar acum testăm tableta Samsung Galaxy Tab 2 10.1. Până ce va fi gata și acest review vă invităm să vedeți care au fost cele mai populare 10 articole Mobilissimo.ro în ultima săptămână:

10) Review HTC One V - mai mult decât o bărbie curbată și hardware midrange (Video)

HTC One V, cel mai accesibil model din seria One de la HTC a sosit la Mobilissimo și a făcut o impresie bune, mai ales la capitolul camera și prin faptul că Android 4.0 rulează fără probleme pe acest model. După HTC One S și One X, One V a fost binevenit, cu a sa barbie moștenită de la HTC Legend, plus includerea unui slot microSD, care a lipsit de pe celelalte modele One. One V a primit nota de 8 din 10 la finalul recenziei și aflat că acest model costa 1199 lei la Quickmobile.ro.

9) iOS 6 Maps în primele imagini - cartografiere 3D la maxim!

iOS 6 Maps În primele imagini - cartografiere 3D la maxim!Ne apropiem cu pași rapizi de WWDC 2012, în cadrul căruiva Apple va prezenta atât iOS 6.0, cât și o soluție de cartografiere 3D, conform surselor apropiate de gigantul american. Cei de la BGR au avut ocazia să vadă în acțiune nouă aplicație și au postat câteva imagini-concept ale soluției Apple de noua generație. Aceasta va include un buton Me, similar cu cel din Google Maps și va avea o opțiune 3D, bazată pe tehnologia celor de la C3, companie cumpărată de Apple tocmai pentru soluțiile sale de cartografiere.

8) Noi imagini cu carcase pentru iPhone 5, schimbări de design depistate?

Noi imagini cu carcase pentru iPhone 5, schimbări de design depistate?Săptămâna care tocmai se încheie a abundat de scăpări de componente, sau părți de carcasa pentru iPhone 5. Astfel, am aflat că noul iPhone va avea difuzoare mai mari, conectorul dock mai mici, camera frontală și jackul audio mutate, ecran mai mare, de 4.1 sau 3.9 inch și poate chiar mai multe culori decât obișnuitele alb și negru. S-a vehiculat și o creștere în rezoluție și o baterie mai mare, pentru a suporta cererea mai mare de curent, din cauza includerii unui chipset LTE.

7) Allview lansează tableta AllDro2 Speed HD, cu Android 4.0, cameră duală

Allview lansează tableta AllDro2 Speed HD, cu Android 4.0, cameră dualăAllview a anunțat în această săptămână debutul tabletei AllDro2 Speed HD, un nou model care vine cu Android 4.0 ICS preinstalat și un procesor many core de 1.2 GHz, plus cameră duala. Tableta suporta o rezoluție de 1024 x 768 pixeli și vine cu 1 GB RAM, GPU Mali 400, 8 GB memorie internă, port USB 2.0, conectivitate WiFi și 3G prin dongle. Tableta are o cameră principală de 2 MP, difuzoare stereo și măsoară 9.9 mm în grosime.

6) O ultimă soluție pentru cazul în care ați scăpat smartphone-ul în apă!

O ultimă soluție pentru cazul În care ați scăpat smartphone-ul În apă!V-a scăpat prețiosul smartphone în apă? Aceasta este modalitatea cea mai sigură de a strica un telefon, dar înainte să cobim, hai să aflăm ce putem face în această situație neplăcută. în acest articol vă oferim o soluție ieftină și la îndemâna oricui pentru a aduce telefonul la viață în cazul în care a avut de suferit din cauza apei. Soluția implica folosirea orezului și a proprietăților sale de absorbție. întâi va trebui să scoateți bateria telefonului și orice alte componente pe care le puteți înlătura ușor. Apoi va trebui să pregătiți un vas cu orez și să scufundați telefonul acolo

5) Iată cum să măriți volumul în căști și calitatea audio a smartphone-ului Android!

Iată cum să măriți volumul În căști și calitatea audio a smartphone-ului Android!Dacă sunteți nemulțumiți de volumul în căști și calitatea audio a telefonului vostru Android, avem o soluție pentru voi! Pentru a implementa aplicațiile necesare veți avea nevoie de root, pentru a putea obține maximul de performanță audio de la telefonul vostru. Voodoo Sound Plus este numele soluției dezvoltate de programatorul Francois Simond, aplicație care funcționează pe terminalele cu chip audio Wolfson Microelectronics. Aceste modele includ pe Galaxy S, Nexus S, Galxy Tab, ASUS Eee Pad Transformer și LG Optimus 2X. Folosind aplicația veți crește drastic volumul în căști al telefonului.

4) Cum să afișați imaginea de pe ecranul telefonului, pe cea a calculatorului, prin wi-fi! (Android)

Cum să afișați imaginea de pe ecranul telefonului, pe cea a calculatorului, prin wi-fi! (Android)și iată încă un tutorial al colegului Mircea Vasile, care va învăța cum să afișați imaginea de pe display-ul telefonului pe cea a calculatorului și asta prin WiFi. Folosind un protocol VNC (Virtual Network Computing) se poate realiza acest lucru, evident cu unele mici neajunsuri. Problema este ca aplicația pentru Android necesita root în acest caz și nu sunt multe aplicații în Store care să acționeze ca Server VNC din păcate. Mai multe detalii despre asta aveți în articolul complet și câteva linkuri de download și pentru aplicațiile de PC.

3) Review ASUS PadFone + PadStation - telefonul "Matryoshka" din tabletă-accesoriu, un posibil început de trend!

Review ASUS PadFone + PadStation - telefonul ASUS PadFone a ajuns la noi în teste și a trecut cu brio prin analiza noastră amănunțită. A primit chiar o notă de 8.66 din 10, chiar dacă este doar un prototip. Telefonul de 4.3 inch care se introduce în tableta de 10.1 inch este o idee excelentă și având un procesor Snapdragon S4 sună ca un device performant și se comportă foarte bine, având Android 4.0 la bord. în special camera de 8 megapixeli a acestui hibrid a fost o surpriză plăcută, dar și volumul ridicat al difuzoarelor și am apreciat și faptul că putem să realizăm apeluri telefonice de pe tableta.

2) Un eveniment marca Vodafone România; Deviza: împreună suntem mai puternici! (foto-video)

Un eveniment marca Vodafone România; Deviza: Împreună suntem mai puternici! (foto-video)în cadrul unui eveniment oficial realizat la începutul acestei săptămâni, Vodafone și-a anunțat nouă strategie și direcție, care mizează pe sentiment și unitate. La evenimentul de lansare a participat și redactorul nostru Mircea Vasile, primit pe covorul roșu împreună cu o serie de vedete și jurnaliști de la cele mai importante site-uri și publicații. Mesajul de unitate și de apreciere a valorilor a fost promovat de către Raed Arafat, fondatorul SMURD, Ivan Patzaichin, Tudor Giurgiu și Marcel Iureș. Domnul Victor Rebengiuc a fost la rândul său invitat, el fiind și vocea din spatele noului spot Vodafone prezent deja pe toate televiziunile.

1) 48GB spațiu Dropbox GRATUIT, cu aplicația de pe Samsung Galaxy SIII!

48GB spațiu Dropbox GRATUIT, cu aplicația de pe Samsung Galaxy SIIIVă plac tutorialele noastre, asta e sigur! De aceea, când ați aflat că avem o metodă pentru a obține 48 GB spațiu Dropbox gratuit, ați citit cu mult interes articolul lui Mircea. E vorba de fapt de o aplicație Dropbox pentru Galaxy S III care oferă cam 50 GB de stocare, extrasă de pe telefon de hackeri și portata și pentru alte terminale Android. E necesar să aveți root și ClockworkMod Recovery pentru a beneficia de acest spațiu de stocare în cloud. Cei de la XDA s-au ocupat de această soluție și nou să oferim un ZIP cu fișierele necesare în articolul complet.

Urmează marea săptămână a primirii lui Samsung Galaxy S III la teste și a publicării recenziei sale complete, la pachet cu benchmark-uri, teste de cameră, jocuri și aplicații. Vă vom prezenta și recenzia lui Samsung Galaxy Tab 2 10.1 și cine știe ce alt device de ultimă oră va mai sosi la Mobilissimo.ro. Până atunci vă invit să rămâneți pe site, pe canalul YouTube și să vă implicați în discuțiile de pe Forum.

▶▶▶ Bluboo S8 Black la 975 lei ◀◀◀
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×