Smartphone-urile nu mai sunt de mult timp un moft ci un lucru necesar, iar lansarea terminalelor dual-core ce intră timid și pe piața locală a făcut ca unele dintre ele să vină cu costuri de achiziție reduse consistent. Legat de telefoanele dual-core vă invităm să parcurgeți articolul de aici. Singurul telefon cu procesor dual-core din România la ora actuală este LG Optimus 2X pe care mobilissimo.ro a avut ocazia să îl testeze.
5. LG Optimus One - Vodafone - 34 lei cu un abonament de 13.51 euro pe lună ce oferă 800 de minute în rețea, 125 minute naționale și 275 Mb trafic de internet pe mobil. Este un terminal pe care l-am folosit îndelung în ultimele 5 luni de zile și care oferă multe pentru această sumă. LG a știut să facă un telefon entry-level Android. Datele tehnice sunt în tabel.
4. Samsung Galaxy S - eMAG - nu știu dacă este cazul să mai reamintesc vreun detaliu tehnic de la acest smartphone ce în 2010 a fost comparat în fiecare moment cu iPhone 4. Acum a coborât ca preț până la 1.499 lei.
3. HTC Desire S - Orange - nu am testat acest smartphone al HTC, dar am citit multe opinii pozitive legate de el. Costă 139 euro cu un abonament Pantera 20 pe 24 de luni ce oferă printre altele: 1200 de minute în rețea, 900 de mesaje scrise, 200 de minute naționale, 350 Mb trafic de internet plus 500 de Mb cu opțiunea my smartphone, 50 MMS-uri naționale. Detalii.
2. Motorola Defy - Internity - un telefon care oferă multe pentru 1.099 lei fără semnarea unui contract și la sub 300 de lei cu încheierea unui abonament Cosmote. A primit update la Android 2.2 FroYo și pe lângă faptul că este un touchscreen de 3.7 inch aduce și rezistență la apă, praf zgârieturi. Cu acest telefon vorbeșt atunci când plouă afară fără a te gândi la display-ul touch.
1. Samsung Omnia 7 - evoMAG - l-am testat de curând și m-a impresionat într-un mod plăcut. Seamăna ca și date hardware cu Samsung Galaxy 5, dar aduce Windows Phone 7 ce în curând va face trecerea la 7.5 Mango. Prețul contează 1.344 lei.
Telefoane mobile Date tehnice | LG Optimus One | Samsung Galaxy S | HTC Desire S | Motorola Defy | Samsung Omnia 7 |
Ecran | 3.2 inch cu rezoluție 320x480 pixeli și 262.000 culori | 4 inch SuperAMOLED cu rezoluție 480x800 pixeli și 16.7 milioane culori | 3.7 inch S-LCD cu rezoluție 480x800 pixeli și 16.7 milioane culori | 3.7 inch cu rezoluție 480x854 pixeli și 16.7 milioane culori, gorilla glass | 4 inch SuperAMOLED cu rezoluție 480x800 pixeli și 16.7 milioane culori |
Hardware | procesor de 600 Mhz, 512 Mb RAM și ROM, microSD de până la 32 GB | procesor de 1 Ghz, 512 Mb RAM, 8 sau 16 GB pentru stocare de documente și microSD de până la 32 GB | procesor de 1 Ghz, 768 Mb RAM, 1.1 GB ROM, microSD de până la 32 GB | procesor de 800 Mhz, 512 Mb RAM, 2 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB | procesor de 1 Ghz, 512 Mb RAM, 8 GB spațiu de stocare |
Sistem de operare | Android 2.2 FroYo | Android 2.2 FroYo și în curând Android 2.3 Gingerbread | Android 2.3 Gingerbread | Android 2.2 FroYo | Windows Phone 7 |
Conectivitate | 3G cu 7.2 Mbps în download, Wi-Fi b/g, Wi-Fi hotspot, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS | 3G cu 7.2 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 3.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS | 3G cu 14.4 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS | 3G cu 7.2 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 2.1, jack de 3.5 mm, GPS | 3G cu 7.2 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm |
Camera foto și video | 3.15 Megapixeli cu auto-focus | 5 Megapixeli cu auto-focus și filmează HD la 720p | 5 Megapixeli cu auto-focus și filmează HD la 720p | 5 Megapixeli cu auto-focus și filmează VGA | 5 Megapixeli cu auto-focus și filmează HD la 720p |
Baterie, greutate, grosime | 1.500 mAh, 129 gr., 13.3 mm | 1.500 mAh, 119 gr., 9.9 mm | 1.450 mAh, 130 gr., 11.6 mm | 1.540 mAh, 118 gr., 13.4 mm | 1.500mAh, 138 gr., 11 mm |
Preț | 699 lei | 1.499 lei | 1.759 lei | T1.279 lei | 1.499 lei |