TSMC a început producţia procesoarelor Apple A11 pentru iPhone; Lucrează şi la noile chipseturi MediaTek şi Huawei HiSilicon de 10 nm

Autor:  | Publicat în:  Apple  TSMC 839 ori
<b>TSMC a început producţia procesoarelor Apple A11 pentru iPhone; Lucrează şi la noile chipseturi MediaTek şi Huawei HiSilicon de 10 nm</b>Surse din cadrul distribuitorilor de componente Apple dezvăluie astăzi faptul că TSMC a demarat producția de procesoare Apple A11 ce vor ajunge la bordul smartphone-urilor iPhone 8 în această toamnă. Noul chipset este dezvoltat folosindu-se procesul

Surse din cadrul lanţului de furnizori care lucrează cu Apple afirmă că TSMC a început producţia noilor chipseturi Apple A11, menite pentru iPhone 8. TSMC are o perioadă foarte ocupată, fiind contractaţi atât de NVIDIA în ultima vreme, cât şi de MediaTek şi Huawei HiSilicon.

Chipsetul Apple A11 va fi bazat pe procesul de 10 nm FinFET, folosit pe viitorul iPhone. În ultimele luni au fost ceva probleme cu procesul de stacking la nivel de componente, dar TSMC a trecut peste şi a primit aprobarea pentru producţie. Aşteptăm un CPU cu o putere deosebită, mai ales că predecesorul său A10 încă se ţine tare la vârfurile benchmark-urilor.

Între timp Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) lucrează la un chipset de 12 nm pentru NVIDIA şi la procesoare de 10 nm pentru MediaTek şi Huawei. În cazul MediaTek este vorba despre Helio X30, în vreme ce HiSilicon-urile nu au identitate clară, dar au şanse să debuteze pe un Huawei Mate 10 spre final de an. Cât despre chipsetul NVIDIA el va fi folosit pe sisteme auto self driving, procesoare grafice şi sisteme AI.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×