Un nou centru AI Samsung se deschide în New York, având ca focus cercetarea în robotică

526 ori
<b>Un nou centru AI Samsung se deschide în New York, având ca focus cercetarea în robotică</b>Descoperim astăzi faptul că cei de la Samsung au deschis un nou centru AI, facilitate regăsită în New York care va avea drept focus cercetarea în robotică. Este al 6-lea centru AI din lume și al doilea din SUA, iar sud-coreenii afirmă faptul că

În săptămâna lansării noilor iPhone-uri, iată că Samsung reușește să atragă atenția presei odată cu deschiderea unui nou centru de inteligență artificială (AI). Acesta este situat în New York și este al 2-lea centru al companiei din SUA, respectiv al 6-lea din lumea (alte centre în Coreea de Sud, Anglia, Canada, Rusia) și suntem informați că în cadrul acestei filiale focusul va fi pus pe cercetarea în robotică. 

Aflăm că noul centru AI va fi condus de către vice-președintele Samsung Research, Daniel D. Lee și că focusul companiei este acela de a dezvolta noi soluții și tehnologii menite să ușureze viața oamenilor. Samsung dorește să extindă capabilitățile de cercetare avansată în AI prin angajarea a 1000 specialiști în domeniu până în 2020. 

De asemenea mai iese la iveală și faptul că firma sud-coreeană vrea să atragă inginerii talentați din New York și ca în scurt timp să colaboreze cu universități de top, dar și cu centre academice din regiune. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×