Vicepreşedintele Xiaomi, Hugo Barra fotografiat cu un posibil OnePlus X în mâna

613 ori14-10-2015
Vicepreşedintele Xiaomi, Hugo Barra fotografiat cu un posibil OnePlus X în mâna

Debutul lui OnePlus Mini/OnePlus X se apropie şi e prefaţat de scăpări, certificări şi fotografii ajunse pe web. Azi avem o fotografie cu vicepreşedintele Xiaomi, Hugo Barra şi co-fondatorul OnePlus, Pete Lau, care ne intriga prin terminalele pe care le ţin în mână.

OnePlus a avut un eveniment şi ieri, în cadrul căruia era aşteptat debutul lui OnePlus X, dar în schimb am primit doar anunţul că OnePlus va produce terminale în India. După eveniment a apărut pe web fotografia de mai sus, iar în mâna lui Barra pare a se afla recent scapatul OnePlus Mini listat de TENAA, acum în varianta albă. Panoul din spate şi poziţia camerei se potrivesc cu ce ştiam deja.

Teaser lansare OnePlus X

Xiaomi a început între timp o campanie de teasing pentru produs, sub hashtagul "PowerfullyBeautiful", iar terminalul ar trebui să debuteze pe 29 octombrie. Despre acest telefon ştim că va avea o diagonală de 5 inch, rezoluţie Full HD, panou frontal 2.5D şi un procesor MediaTek Helio X10 la bord, tactat la 1.9 GHz. Primim şi 2 GB RAM, o baterie de 2450 mAh şi un port USB Type C.

Sursa: storiesio.com
Taguri: OnePlus X Hugo Barra OnePlus Pete Lau Mediatek Helio X10 PowerfullyBeautiful

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.