Xiaomi Mi 6 apare într-o imagine proaspătă ce pare pregătită pentru presă cu ocazia lansării de mâine

460 ori 18-04-2017
Xiaomi Mi 6 apare într-o imagine proaspătă ce pare pregătită pentru presă cu ocazia lansării de mâine

Mai devreme azi dimineaţă am postat un articol în care v-am prezentat Xiaomi Mi Max 2 în nişte fotografii cu o husă TPU transparentă trasă peste telefon, iar acum e rândul lui Mi 6 să ni se afişeze în trei materiale separate. E vorba de o imagine 3D pregătite pentru presă, câteva fotografii hands-on şi chiar şi un clip - care ce-i drept - e de foarte proastă calitate.

Să începem cu clipul în care vedem telefonul sumar şi o parte din spate (care probabil îl identifică), acoperită. Din câte îmi pot da seama, partea frontală e tot plată, poate doar puțin rotunjită în stil 2,5D, iar spatele curbat lateral, cum de fapt a fost şi Mi 5.

Fotografii cu Xiaomi Mi 6 (galerie)Fotografii cu Xiaomi Mi 6 (galerie)

Al doilea material, de fapt 3 fotografii, sunt toate făcute cu partea frontală a lui Xiaomi Mi 6 şi ne confirmă ceea ce ştiam deja, că vom avea un buton home cu scanner de amprente de dimensiuni apreciabile.

Xiaomi Mi 6

Al treilea material scăpat azi pe web e o imagine 3D pregătită pentru presă, care e de o foarte bună calitate şi ne arată din nou camera duală spate a telefonului, care mai mult ca sigur va fi și selling point-ul noului flagship Xiaomi (în afară de preţ bineînțeles). Mai observăm și o ramă din metal și sticla lucioasă de pe spate, iar legat de ramă, ea pare mai solidă decât cea a lui Mi 5, care n-a strălucit în testele de îndoire de anul trecut. Specificaţiile probabile ale telefonului le găsiţi aici, iar recenzia lui Mi 5 de anul trecut, de care am tot amintit pe parcursul articolului, o găsiţi aici. Vă reamintesc de asemenea că atât Xiaomi Mi 6, cât şi Mi Max 2 se vor lansa mâine 19 aprilie.

În cazul în care aflăm de vreun stream video, voi reveni cu un link!

UPDATE: Apar tot mai multe randări pe Weibo. Le vom prezenta în galeria de mai jos:

Imagini oficiale cu Xiaomi Mi 6 (galerie)Imagini oficiale cu Xiaomi Mi 6 (galerie)

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>