Xiaomi Mi CC 9 își prezintă cutia prin intermediul unor fotografii; Apar și numeroase mostre selfie

1.226 ori
<b>Xiaomi Mi CC 9 își prezintă cutia prin intermediul unor fotografii; Apar și numeroase mostre selfie</b>Cu doar câteva zile rămase până la debutul de pe 2 iulie iată că smartphone-ul Xiaomi Mi CC 9 bifează încă o săpare, de această dată fiind vorba despre fotografii ale ambalajului său retail.

Cu doar câteva zile rămase până la debutul de pe 2 iulie iată că smartphone-ul Xiaomi Mi CC 9 bifează încă o săpare, de această dată fiind vorba despre fotografii ale ambalajului său retail. După câte se poate vedea, cutia este ceva mai colorată decât se întâmplă de obicei în cazul produselor Xiaomi și în prim plan avem brandingul "CC" ce reprezintă prescurtările de la cuvintele "Chic and Cool". 

Xiaomi Mi CC 9

Încă o dată ne este reamintit faptul că telefonul de față va sosi echipat cu o cameră foto triplă în spate, în componența sa urmând a se afla un senzor principal de 48 megapixeli ce va livra imagini de 12 mpx prin tehnologia Pixel Binning. În zona frontală suntem întâmpinați de către o cameră selfie de 32 mpx integrată sub forma unui decupaj picătură. 

Vedeți mai sus și o galerie cu mostre foto teaser dezvăluite de către Xiaomi, imagini care la prima vedere sub bogate în detalii și oferă culori naturale chiar și în condițiile de studio în care par a fi realizate. Noul telefon al chinezilor se lansează săptămâna viitoare pe data de 2 iulie și așteptăm un ecran AMOLED de 6.39 inch aici, respectiv un procesor octa-core Qualcomm.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×