Xiaomi Mi MIX 2 primeşte o super randare marca Benjamin Geskin şi e comparat cu Galaxy S8 Plus

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 2.703 ori
<b>Xiaomi Mi MIX 2 primeşte o super randare marca Benjamin Geskin şi e comparat cu Galaxy S8 Plus</b>La scurt timp de la dezvăluirea clipului concept pentru Xiaomi Mi Mix 2 vine și o super randare din partea lui Benjamin Geskin pe care o vedeți mai jos. Terminalul este comparat atât cu prima generație Mi Mix, cât și cu Samsung Galaxy S8+

Ne declaram impresionaţi de munca lui Philippe Starck, designerul din spatele lui Xiaomi Mi MIX şi cel care a lucrat şi la Mi MIX 2 . Randarile sale făceau noul terminal să arate chiar şi mai bine decât Galaxy S8, iar acum alt designer celebru a preluat hăţurile şi ne oferă viziunea sa asupra noului terminal edge to edge. E vorba despre Benjamin Geskin

Xiaomi Mi Mix 2

Ajuns pe culmile faimei odată cu excelentele sale randări de iPhone 8, Benjamin îşi încearcă acum mâna cu Xiaomi Mi MIX 2. Mai mult decât atât, el ne prezintă şi spatele noului terminal, ceea ce Philippe Starck nu a făcut. În plus vedem şi o comparaţie între primul Mi MIX, al doilea şi Galaxy S8 Plus. Spatele arată cam previzibil, probabil acoperit cu sticlă sau material ceramic şi mi se pare că avem acea cameră singulară cam jos.

La drept vorbind mă aşteptam la o cameră duală şi la un scanner de amprente integrat în ecran. Remarcăm şi ceva asemănări cu Galaxy S8, mai ales în zona colțurilor şi parcă există şi un uşor vibe de iPhone 8 aici. Ce e sigur e că noul Mi MIX e mai puţin lat şi mai puţin pătrăţos decât predecesorul său. Reuşeşte şi să fie mai puţin lung decât Galaxy S8 Plus şi aşteptăm acum o comparaţie şi cu Galaxy Note 8.

Cu asemenea muchii înguste şi un ratio de peste 90% nu pot să nu mă întreb cât de alunecos va fi smartphone-ul.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×