Xiaomi Mi MIX apare în benchmarkul GeekBench cu Android 7.0 Nougat la bord

729 ori09-02-2017
Xiaomi Mi MIX apare în benchmarkul GeekBench cu Android 7.0 Nougat la bord

Se pare că Xiaomi pregăteşte o actualizare la Android 7.0 Nougat pentru cel mai arătos telefon al său, Xiaomi Mi MIX. Acest model a fost descoperit cu Nougat la bord în benchmarkul GeekBench recent.

Xiaomi Mi Mix

Compania confirmase încă din decembrie că va aduce Nougat foarte rapid pe acest smartphone, vândut în ediţie limitată. Nu ştim încă şi când va sosi această variantă software pe terminal şi dacă versiunea pe alb prezentată recent va veni cu ea preinstalată sau nu. Vă reamintesc că Xiaomi Mi MIX e cel mai original smartphone al anului trecut, cu muchii aproape inexistente în zona frontală, sus, în dreapta şi stânga.

Are un spate din ceramică şi în loc de difuzor foloseşte un sistem pe bază de vibraţii pentru a transmite sunetul la convorbiri. Terminalul costă în jur de 582 dolari, iar versiunea pe alb ajungea şi la 509 dolari. Recent ea a fost sold out în doar 60 de secunde, în cadrul unei vânzări flash exclusive pentru piața chineză. Un nou stoc ar trebui să ajungă în perioada lui Valentine's Day.

Via: gsmarena.com
Taguri: Xiaomi Xiaomi Mi MIX Android 7.0 Nougat Actualizare Update Geekbench

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.