Deși lansarea lui iPhone 6 va avea loc abia în luna septembrie, asta nu ne oprește să aflăm noi detalii despre posibilele componente pe care le vom regăsi pe modelul în cauză pregătit în aceste momente de către Apple.
Din câte se pare, noua generație iPhone va aduce tot un procesor dual-core pe 64-bit, mai precis un Apple A8 ce este construit folosindu-se procesul pe 20 nm. Comparativ cu Apple A7, noul chip va oferi o frecvență de până la 2.0 GHz, sau chiar și mai mare.
După cum bine vedem, cei de la Apple nu se aruncă direct pe piața terminalelor cu procesoare quad-core, hexa-core, sau mai nou octa-core. Aceștia reușesc ca prin folosirea unui procesor-dual core și mărirea frecvenței acestuia să ofere un device capabil să ruleze de minune cele mai noi jocuri de pe piață și aplicații,
De asemenea, acest lucru este datorat și optimizării realizate de către inginerii Apple care decid să nu încarce software-ul telefoanelor cu fel și fel de aplicații, terminalele iPhone descurcându-se de minune, iar lag-ul fiind foarte rar întâlnit. Rămâne să vedem și dacă Apple va mări sau nu cantitatea de RAM pe noua generație iPhone, cel mai actual model oferind 1 GB memorie RAM.


