Qualcomm şi Broadcom vor avea o întrunire oficială de Valentine's Day pentru a finaliza tranzacţia aflată în standby

Autor:  | Publicat în:  Qualcomm 585 ori
<b>Qualcomm şi Broadcom vor avea o întrunire oficială de Valentine's Day pentru a finaliza tranzacţia aflată în standby</b>Cu toate că cei de la Qualcomm au respins de două ori la rând oferta propusă de către Broadcom pentru achiziția companiei producătoare de chipset-uri, se pare că în numai două zile fix de Valentine's Day va avea loc o altă întrunire

Qualcomm e deja la a doua respingere a unei oferte de achiziţie din partea Broadcom şi cred că pe a treia nu o va refuza. Aflăm ca reprezentanţii celor două companii au stabilit o întâlnire pe 14 februarie, fix de Valentine's Day pentru a definitiva înţelegerea dintre giganţii chipset-urilor. Atunci vom afla daca e loc de dragoste si ura intre conglomeratele siliconice.

Broadcom subliniase că 121 de miliarde de dolari e oferta finală şi cea mai bună pe care o va obţine Qualcomm, dar asta nu a oprit creatorul seriei Snapdragon să o respingă oricum. Pe lângă faptul că suma nu e considerată suficientă, Qualcomm vrea şi extra despăgubiri dacă autorităţile de reglementare nu dau undă verde preluării. Astfel, gigantul care a monopolizat procesoarele de smartphone vrea o sumă mai mare decât cei 3-4% aferenţi unui eşec de gen.

Broadcom ar fi fost de acord în cele din urmă cu suma de 8 miliarde de dolari, adică 6% din valoarea tranzacţiei. Marea problemă pe care directorul Paul Jacobs de la Qualcomm o vede cu cele 121 de miliarde de dolari e că nu se ia în calcul şi achiziţia celor de la NXP Technologies. După cum ştiţi probabil deja, Qualcomm se află în proces de preluare a celor de la NXP, la suma de 38 de miliarde de dolari.

E drept că trebuie ca şi autorităţile chineze să aprobe acea tranzacţie, dar lucrurile se mişcă bine acolo. Ce e cert e că reprezentanţii Qualcomm şi Broadcom vor sta la aceeași masă pe 14 februarie, de Valentine's Day. Dacă nu se ajunge la o înţelegere, Broadcom va tot încerca să schimbe directorii şi şefii Qualcomm până găseşte unii care să accepte oferta.

Voturile au loc pe 6 martie şi pe lângă aceste două entităţi participă şi firme de consultanţă fiscală, care vor sugera noi termeni şi condiţii. Qualcomm şi-a crescut mult valoarea în ultima vreme, încheind înţelegeri pe bază de modemuri 5G cu marii producători din China, un parteneriat cu Samsung şi încearcă să scape şi de amenda de 1 miliard de euro de la UE. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×