După cum vă informăm aici, Vodafone România va oferi în acest weekend Internet nelimitat gratuit, pentru toţi utilizatorii de telefonie mobilă din România. Chiar şi cei care nu sunt clienţi pot cere o cartelă la reprezentantele Vodafone şi beneficia de serviciu.
Oferta vine la fix pentru că acesta e weekendul cu Valentine's Day şi va curge mult trafic pe site-urile de rezervări la restaurante, filme şi cadouri. Între timp, reprezentanţii Vodafone ne anunţă că aceasta a doua iniţiativă de a da Internet nelimitat gratuit romanilor, a generat un trafic de date considerabil încă de la orele 00:00, cu o creştere de aproximativ 25% faţă de acelaşi interval orar din weekendul trecut.
Printre judeţele cu trafic crescut se număra Bucureşti, Prahova şi Constanta, cu o evoluţie între 14% şi 46%, faţă de intervalul 00:00 - 10:00 din data de 6 februarie. Predomina consumul de conţinut video, în special YouTube pentru trafic, dar şi site-urile de socializare şi browsing. De remarcat şi că între ora 00:00 şi 10.00 nu s-a înregistrat o creştere a apelurilor în call center.