Luna iunie 2012 a fost una extrem de importantă pentru evoluția sistemelor de operare mobile, pentru smartphone-urile și parcursul pe care-l vor avea în 2012, cel puțin. în spatele lor se află cele mai puternice companii axate pe tehnologie la nivel internațional:
1. Android 4.1 Jelly Bean - Google;
2. Windows Phone 8 - Microsoft;
3. iOS - Apple.
Le analizăm succint și le comparăm în ordinea în care au fost prezentate.
A. Telefoanele
iOS 6 a fost primul. Va putea fi instalat pe iPhone 3GS, iPhone 4, iPhone 4S, iPad, iPad 2, Noul iPad, iPod Touch generația a 4-a. Observați cât de simplu stau lucrurile la Apple față de concurență.
La Android 4.1 Jelly Bean se știe că va sosi de la mijlocul lui iulie 2012 pe o mână de telefoane și tablete: Samsung Nexus S, Samsung Galaxy Nexus, Motorola Xoom, Google Nexus 7. La restul de telefoane și tablete Android nu s-a oferit nicio informație oficială, deși Hugo Barra a afirmat la Google I/O că un PDK cu Android 4.1 Jelly Bean a sosit la companiile care produc telefoane Android cu 2 - 3 luni înainte și ar trebui cât mai repede să-l aducă pe device-urile lansate anterior cât și pe cele ce urmează a intrat în piață. însă, nu am văzut niciun producător de telefoane Android să iasă în față și să ofere un calendar de update, sunt multe telefoane care nu vor primi niciodată nici măcar Android 4.0, 4.1 Jelly Bean va reprezenta doar un vis frumos.
Atuul Android este că vor sosi custom ROM-uri și multe smartphone-uri vor primi 4.1 Jelly Bean prin intermediul lor. Nu se compară cu un ROM oficial și te lasă fără garanția telefonului, dar este mai ok decât nimic.
Windows Phone 8 o ia de la zero, fără niciun smartphone care să-l ruleze lansat deja în piață. Telefoanele cu Windows Phone 7.5 vor primi 7.8 și nu vor face trecerea la Windows Phone 8. Nici măcar telefoanele puse în zona de top, cel puțin ca preț, Nokia Lumia 900 - 2.599 lei. Poate de aceea declara și CEO-ul Nokia - Stephen Elop - că regretă undele decizii luate în ultimul timp.
S-a declarat că WP8 este optimizat pentru telefoanele dual-core, display-uri HD. Măcar din acest punct de vedere or să pășească și ei în epoca modernă de la rezoluție WVGA de 480x800 pixeli și procesoarele Qualcomm la 1 GHz & 1.4 GHz, Adreno 205 GPU ce deveniseră un fel de motto neoficial pentru toate telefoanele cu Windows Phone. Culmea este că s-ar putea să fie prea târziu.
Smartphone-urile Android au ajuns la tehnologia quad-core: HTC One X, Samsung Galaxy S III. Urmează să intre și LG Optimus 4X HD în țara noastră plus HTC Ascend D quad din toamna lui 2012 și abia atunci intră primele dual-core cu Windows Phone când Android are dual-core în zona middle și nu m-aș mira să văd un dual-core Android de buget.
Să vedem cum arată situația device-urilor pe care vor rula cele trei sistem de operare la lansare:
Sistem de operare | iOS 6 | Android 4.1 Jelly Bean | Windows Phone 8 |
Nr. device-uri | 7 | 4 | 0* |
*Nu a fost prezentat niciun model, dar le vom vedea din toamnă odată cu lansarea WP8 și pe piața românească de la sfârșitul anului.
Apple stă mai bine. Soluția completă sistem de operare - telefon se dovedește de bun augur. Google are un punct slab și să sperăm că 4.1 Jelly Bean va fi un exemplu pozitiv, deși am dubii serioase. Să vedem, spre exemplu, cât de repede va trece Galaxy S III sau HTC One X pe Jelly Bean. Să nu cumva să se întâmple asta peste vreo 3 - 4 luni. Curios să vezi cum un tip care deține un Nexus S - lansat în 2010 sau o tabletă de 199 dolari are 4.1 Jelly Bean, iar un client SGS III care dă pe el în jur de 2.600 - 2.800 de lei se mulțumește cu 4.0 Ice Cream Sandwich. Frustrarea este maximă în rândul celor ce au cumpărat Lumia 900. Ei se vor alege cu un cadou de bun rămas destul de acru - Windows Phone 7.8 care nu se poate compara cu WP8.
B. Interfața
Evoluție este cuvântul de ordine. Niciunul dintre cele trei sisteme de operare nu aduce o revoluție, o schimbare majoră cum s-a întâmplat de la 2.3 Gingerbread la 4.0 Ice Cream Sandwich.
iOS 6 mizează pe simplitate și așa a fost de la începuturile sale. Nu s-a alterat rețeta cu nimic, dar de fiecare dată au plusat destul de serios ca să ia fața concurenței și să mențină în top, alături de Android și cu mult peste BlackBerry, Symbian, etc.
Android 4.1 Jelly Bean plusează cu o serie de briz brizuri, dar s-a lucrat mult la modul în care-i rulat sistemul de operare, cum funcționează CPU-ul și GPU-ul. S-a prezentat un video pe scena de la Google I/O și se vede cum o cameră cu multe FPS surprinde sporul de viteză al 4.1 față de 4.0.
La Windows Phone 8 se păstrează tile-urile și interfața altfel de la WP7, doar că acum se vor putea personaliza dimensiunile. Nu știu cât de optimizat va fi, dar bănuiesc că se muncește mult ca să se păstreze, cel puțin, viteza de reacție din WP7. Gândiți-vă că este un challenge, WP7 era bazat pe Windows Mobile, iar WP8 are multe elemente în comun cu Windows RT care la rândul său se aseamănă oarecum cu Windows 8. Vă dați seama acum de ce este nevoie de un plus mare de putere de procesare și de ce telefoanele cu WP7 și ale lor single core Qualcomm la maxim 1.4 GHz și 512 MB RAM nu vor primi upgrade software.
Mă simt mai aproape de 4.1 Jelly Bean și libertatea pe care o oferă ca UI, dar majoritatea caută simplitate și perseverență de la o generație la alta. Windows Phone 8 nu are ce să păstreze, succesul telefoanelor cu sistem de operare by Microsoft a lipsite cu desăvârșire. De aceea, vor trebui să inoveze, să impresioneze de la prima vedere, de la prima reclamă pusă pe web, din momentul în care vor pune primul device cu WP8 în mâna redactorilor de pe blogurile de tehnologie. Altfel, nu-i văd bine și își vor strânge lucrurile ieșind rapid din scena smartphone-urilor moderne.
C. Aplicațiile
Cheia pentru un sistem de operare sau mai degrabă, cheile. Fără ele se poate spune că degeaba ai cea mai frumoasă interfață din piață și aici îmi vine în minte tableta RIM - BlackBerry PlayBook, un swipe genial și lipsa aplicațiilor a făcut-o să rămână în stoc, un alt cui de tron pentru RIM și al său BlackBerry care se apropie de un final apoteotic în 2012.
Situația stă astfel:
Sistem de operare | iOS | Android | Windows Phone |
Numărul de aplicații în magazinul oficial | 625.000 | 600.000 | O* |
*S-a spus că un developer poate porta ușor o aplicație din Windows Phone 7 Marketplace în viitorul marketplace al WP8. Sunt peste 100.000 în WP7 Marketplace.
Android și iOS stau bine, cu un plus pentru al doilea care mereu fură fața Android și multe aplicații mișto apar în premieră pe acolo. Ulterior se poate ca ele să fie optimizate și pentru Android, dar experiența nu este aceeași. îmi vin în minte cel puțin două exemple: Flipboard și Instapaper. Este greu să iei în calcul zeci / sute de telefoane, de procesoare, acceleratoare grafice, rezoluții, etc.
Windows Phone 8 o ia de la zero și nu știu cu ce curaj mai are Microsoft în fața developerilor care au adus aplicații în WP7 Marketplace fără să monetizeze serios. Va conta cât de multe vor vinde, ce buget vor aloca către dezvoltatori de aplicații, ce aplicații interesante din Android și iOS vor poposi și în ograda market-ului Microsoft. Totuși, este cam aiurea să o iei de la zero în bătălia cu Google Play și App Store.
Pe cine vedeți în față pe termen mediu și lung?
Mizez pe Android și iOS. Voi?