Comunitatea XDA Developers oferă astăzi o scăpare foarte interesantă, deoarece un utilizator a postat câteva fotografii cu un Nexus 4 rulând Android 4.3. Vă reamintesc că săptămâna trecută a avut loc Google I/O 2013, unde Google nu a anunțat nouă platformă.
Totuși, speculațiile afirmă că vom vedea Android 4.3 lansat fie pe un Nexus 4 alb în iunie, fie pe Nexus 7 2 în iulie. Ei bine, revenind la scăparea de aici remarcăm faptul că acest model a fost surprins în acțiune la o expoziție de telefoane mobile din Tailanda. Handsetul rulează un build software total nou, JWR45B și un kernel creat în luna mai, confirmând autenticitatea noului Android.
Observăm și că interfața camerei a fost ușor modificată, iar acum optiunile se află în zona laterală și nu în zona de focalizare. Schimbările de UI nu sunt radicale, după cum ne așteptam. Dacă aruncați o privire asupra clipului de mai jos, el lasă impresia că software-ul se mișcă foarte rapid, poate chiar mai rapid decât pe Android 4.2, dar asta e doar o observație personală. Dacă totul merge bine vom afla mai multe pe 10 iunie.