Android 9.0 Pie se livrează de astăzi și pe smartphone-ul Xiaomi Mi A2 Lite

511 ori28-11-2018
Android 9.0 Pie se livrează de astăzi și pe smartphone-ul Xiaomi Mi A2 Lite

Avantajul de a avea un smartphone care face parte din programul Android One este acela că te poți bucura rapid de cele mai proaspete actualizări software majore, asta chiar înaintea unor telefoane flagship de mii de lei. Cel mai proaspăt exemplu este Xiaomi Mi A2 Lite care de astăzi începe a primi actualizarea la Android 9.0 Pie, update ce a fost confirmat de către utilizatorii din Polonia.

Xiaomi Mi A2 Lite

Update-ul vine în valuri astfel că ar putea dura ceva până când sosește pe toate unitățile Mi A2 Lite la nivel global. Aflăm că pachetul software are aproximativ 1 GB și că pe lista de noutăți avem Adaptive Battery, Adaptive Brightness, dar și implementarea funcționalității Radio FM.

Primim patch-ul de securitate ce datează din 5 noiembrie și la pachet se află și celelalte îmbunătățiri Android Pie anunțate de către Google la dezvăluirea versiunii OS. Prețurile actualizate ale telefonului pot fi consultate din cadrul articolului nostru Preț și Disponibilitate pe care îl găsiți aici

Via: gsmarena.com
Taguri: Android Xiaomi Mi A2 Lite Xiaomi Android Pie Android 9.0 Android One Noutati Functii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.