Bend test trăznit! iPhone 1 este ars, zgâriat şi aproape îndoit de JerryRigEverything (Video)

2.078 ori
<b>Bend test trăznit! iPhone 1 este ars, zgâriat şi aproape îndoit de JerryRigEverything (Video)</b>De obicei youtuberul JerryRigEverything ne prezintă teste de rezistență pentru cele mai noi smartphone-uri sosite pe piață, dar astăzi avem un candidat mai special. Este vorba despre primul iPhone de pe piață, model care trece astfel prin testele clasice

Cum să nu îl iubeşti pe JerryRigEverything? A ars, îndoit şi zgâriat toate telefoanele relevante din ultimii câţiva ani, iar azi îl vedem revenind la un clasic. E vorba despre primul model iPhone, care a împlinit 10 ani în 2017. Să vedem cum rezistă el la testele clasice ale lui Jerry.

iPhone test zgariere

Telefonul e în condiţie bună la debutul testului, deci nu are vreo daună anterioară. iPhone-ul din 2007 vine cu prima generaţie de Gorilla Glass, care se zgârie la nivelul 5 cu uneltele ascuţite ale YouTuber-ului. Majoritatea telefoanelor moderne se zgârie la nivelul 6 sau mai sus. Butonul Home e foarte uşor de zgâriat, fiind fabricat din plastic. Difuzorul pentru convorbiri în schimb e bine protejat.

Spatele e zgâriat cu cutterul, dar nu pare genul care se zgârie prea uşor cu cheile, fiind fabricat din metal solid. Trecând la testul cu bricheta, ecranul LCD începe să se înnegrească după 20 de secunde, ceea ce e mult şi după standardele actuale. Veşti bune şi pentru testul de îndoire şi anume că acest smartphone nu se îndoaie în mâinile forţoase ale lui Jerry.
 
Îl ajută şi dimensiunea compactă şi faptul că e greu de apucat şi că braţul forţei e mai mic. Valuri de nostalgie ne năpădesc când vedem cât de bine rezistă acest micuţ. Poate că e totuşi loc pentru un iPhone X cu designul său pentru aniversare...

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×