Au fost momente în care nu am fost de acord cu DxoMark şi testele sale, deşi în general suntem de acord cu marii lor câştigători. Suntem de aceeaşi părere cu ei şi anume că iPhone XR are cea mai bună cameră singulară din 2018 şi că Huawei P20 Pro a dominat mai tot anul trecut la captura low light şi zoom. Totuşi nu e totul alb sau negru... după cum ne arată YouTuberul Mrwhosetheboss.
DxOMark a ajuns un etalon (controversat uneori) şi un motiv de laudă pentru marile companii cu scoruri ridicate pentru handseturi, deci părerea sa e importantă. Am scris aici cum se fac testele şi de câte mii de cadre e nevoie şi de câte ore de teste. Pe de altă parte am aflat de la acest YouTuber şi câteva probleme cu testarea francezilor. La Pixel 3 nu au luat în calcul funcţia TopShot, funcţie care "repară" fața unei persoane după realizarea capturii foto şi nici măcar genialul Night Sight, care a schimbat total fotografia nocturnă de pe mobil.
E bizar să vezi că Galaxy Note 9 e lăudat la captura low light, dar Pixel 3 nu e, în ciuda lui Night Sight. E bizară şi lipsa lui Huawei Mate 20 Pro din top, care ne-a făcut să ne scărpinăm pe creştet de câteva ori până acum. Dar şi aici vloggerul are o teorie interesantă, care spune că Huawei nu simte nevoia să concureze cu ea însăşi, daca tot e P20 Pro pe locul întâi.
Astfel, dacă urcă pe locul întâi alt device, imediat apare Mate 20 Pro în top pentru ca Huawei să îşi păstreze avantajul. Sunt şi multe zone gri care nu pot fi măsurate cu scoruri. Cum măsori inovaţia, sau experienţa de fotografiere? Încă o dată se dovedeşte că DxOMark e doar o tentativă umană şi predispusă la erori de a crea un etalon, dar e departe de a fi standardul industriei.
Ceva schimbări au început totuși să se facă.


