În această săptămână am aflat că ZTE a fost iertată de autorităţile din SUA, care i-au mai dat o şansă de supravieţuire. Ca atare a fost ridicată interdicţia de utilizare a componentelor americane, iar acum aflăm şi ce consecinţe are totuşi greşeala ZTE de a fi livrat tehnologie spre Iran şi Coreea de Nord.
Pentru a fi iertată, firma chineză trebuie să îşi înlocuiască şefii, directorii, managerii şi să plătească o amendă. Asta pe lângă amenda de aproape 1 miliard de dolari impusă deja în prealabil. În plus, trebuie să mai şi angajeze o persoană din SUA care să se asigure că respectă reglementările. Dacă toate acestea sunt realizate, atunci americanii vor ridica interdicţia ZTE de a cumpăra componente din SUA pe 7 ani.
Luna trecută autorităţile din SUA le interziceau celor de la ZTE să mai cumpere modemuri şi procesoare de la Qualcomm sau alte companii locale şi era pusă în pericol şi utilizarea lui Android pe terminalele ZTE. Ulterior şi MediaTek a început să refuze colaborarea cu ZTE. Între timp autorităţile din SUA nu sunt deloc încântate de iertarea ZTE. Departamentul de Comerţ al Statelor Unite şi senatorii afirma că nu au primit o notificare formală legată de această evoluţie a cazului.
Senatorul democrat Chuck Schumber a declarat şi că dacă această înţelegere se concretizează Trump o să "Make China Great Again" şi nu pe SUA. Acelaşi senator a declarat şi că ZTE este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Şi senatorii republicani precum Marco Rubio sunt nemulţumiţi şi insistă pe o penalizare mai mare. Trump le-a răspuns, afirmând că a obţinut un contract avantajos pentru SUA, extra bani, penalităţi şi schimbare de management, deci SUA are de câștigat.
Se pare că ZTE e doar o parte dintr-o discuţie comercială mai largă între SUA şi China, conform aceluiaşi Trump.


