De obicei scurgerile de informații cu privire la terminale nelansate încă pornesc de la un nume de cod, apoi urmează o fotografie realizată cu camera terminalului și apoi fotografii cu handsetul. Ei bine, la Galaxy Note III lucrurile se petrec în altă ordine și vedem de abia acum o fotografie pe care a realizat-o camera sa.
Phabletul cu ecran de 5.99 inch se va lansa în luna septembrie în cadrul IFA 2013, iar revenind la cameră, ea a fost confirmată prin intermediul unei imagini postate pe Picasa. Fotografia are o rezoluție de 2322 x 4128 pixeli, ceea ce corespunde unei camere de 13 megapixeli în mod 16:9. Asta înseamnă că Samsung va adopta pe noul său phablet aceeași cameră ca și cea de pe Galaxy S4.
Nu pot să spun că sunt surprins, deoarece Samsung a procedat la fel și cu precedentele modele Galaxy Note. Datele EXIF confirma faptul că Note III va avea aceeași deschidere F/2.2 și lentila de 31 mm ca și Galaxy S4, ceea ce înseamnă că vom avea o cameră destul de bună. Să vedem și ce alte funcții software va primi cameră.

