Ieri Google a anunţat oficial noile sale telefoane, cele din gama Pixel şi chiar în live bloggingul pe care vi l-am oferit ne declarăm miraţi de faptul că Google nu a menţionat şi producătorul hardware al acestor modele. Ei bine azi aflăm că e vorba despre HTC, aşa cum afirmau şi zvonurile de dinainte de lansare de altfel.
Jeff Gordon, Senior Global Online Communications Manager HTC a confirmat la nivel oficial că HTC e producătorul telefoanelor Pixel şi partener oficial Google pentru aceste produse. E interesant că la lansarea oficială Google a subliniat că terminalele noi au primit designul la nivel intern şi sunt produse tot de marele G.
Cât despre HTC, ei au deschis balul Nexus, realizând primul model din serie în anul 2010 şi au produs şi ultima tableta din gama, modelul Nexus 9. De remarcat că Google Pixel şi Pixel XL nu poartă nici urmă de branding HTC şi asta pentru că Google e creierul din spatele proiectului şi a ghidat fiecare pas al său, minus producţia hardware în sine.
Practic, HTC e pentru Google, ceea ce Foxconn e pentru Apple, un soi de OEM dacă vreţi. Câtă vreme produsul se vinde bine, nu cred că vor avea obiecţii prea mari legat de această strategie totuşi.