Huawei Mate 30 Pro primește un nou teaser video; Alimentare mai rapidă, cameră circulară și viteze 5G

647 ori10-09-2019
Huawei Mate 30 Pro primește un nou teaser video; Alimentare mai rapidă, cameră circulară și viteze 5G

Lansarea lui Huawei Mate 30 Pro este la aproximativ o săptămână distanță și vedem că firma chineză continuă campania de teasing în mediul online. Descoperim astfel un material video proaspăt prin intermediul căruia Huawei scoate în evidență câteva dintre noutățile pregătite pentru flagship, de la o cameră foto îmbunătățită, la performanța de top și până la bateria care la rândul său beneficiază de upgrade-uri.

Huawei Mate 30 Pro

După cum se poate vedea, clipul este plin de mesaje inspiraționale și avem și sloganul "Rethink possibilities" care s-ar traduce în "Regândește posibilitățile". Avem rând pe rând aluzii la capabilitățile camerei foto din spate în materie de fotografiere low-light și viteză de focalizare, iar cercurile ce apar prin video reconfirmă forma setup-ului din spate pe care l-am tot văzut în randări.

Am putea primi și un nou mod de captură super slow-motion, iar în teaser mai vedem mențiuni despre conexiunile rapide (probabil cu referire la 5G), dar și despre baterie care ar putea beneficia de o încărcare mai rapidă. Știm că Huawei Mate 30 și Mate 30 Pro vor sosi cu CPU Kirin 990 și că nu vor avea preinstalate aplicațiile și serviciile Google. Totuși, utilizatorii și le vor putea instala manual pe device-uri.

Lansarea are loc pe 19 septembrie! 


Taguri: Huawei Huawei Mate 30 Pro Huawei Mate 30 Teaser video Imbunatatiri Data lansare Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.