LG G7 ThinQ urmează exemplul lui Galaxy S9; Va aduce un buton fizic pentru AI

Autor:  | Publicat în:  LG 607 ori
<b>LG G7 ThinQ urmează exemplul lui Galaxy S9; Va aduce un buton fizic pentru AI</b>În randările lui LG G7 de acum câteva zile vedeam și prezența unui buton ce părea a fi unul asociat pentru AI, iar acum ni se confirmă că într-adevăr telefonul va oferi o asemenea funcționalitate. Se urmează exemplul dat de Galaxy S9

Atunci când a debutat LG V30S ThinQ la MWC 2018, LG a început să implementeze funcţii AI noi în ecosistemul sau, sub numele de "ThinQ". Acum acea funcţionalitate e gata să ajungă şi pe LG G7 ThinQ, care va primi chiar un buton fizic pentru funcţiile pe bază de AI după cum aflăm chiar astăzi.

Smartphone-ul va inaugura un ecran M-LCD şi va avea la bord şi Q Lens, Q Voice şi alte funcţii pe bază de AI. Nu vă imaginaţi că LG a dezvoltat un asistent propriu, pentru că vor folosi Google Assistant, eventual cu funcţii realizate în exclusivitate ca la LG V30S. Butonul acela fizic lateral aminteşte de abordarea lui Samsung pe Galaxy S8 şi S9, cu butonul Bixby.

Funcţiile ThinQ vor include un AI CAM, care găseşte opţiunile şi setările ideale pentru fotografie. Poate recunoaşte şi obiecte şi adapta captura la flori, animale, mâncare sau landscape. QLens este un fel de Google Lens, dar unul axat pe shopping şi căutarea unui produs pe Amazon sau a unei fotografii pe Pinterest.

Cât despre noul ecran, LG G7 va avea un breton în zona superioară şi nu va opta pentru un OLED, ci pentru un display M-LCD, care ar consuma mai puţină energie şi ar avea o performanţă similară cu OLED-ul. Şi preţul este un plus pentru acest panou, faţă de OLED-urile scumpe, mai ales cu decupaj. LG G7 e aşteptat cu procesor Snapdragon 845, cameră duală cu deschidere F/1.5 şi 6 GB RAM.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×