Încep să se mişte lucrurile în zona 5G şi după ce Huawei, Qualcomm şi Samsung au prezentat componente şi modemuri 5G, acum e rândul producătorilor de telefoane să facă mutări. Deja Motorola l-a lansat pe Moto Z3, care cu un modul special ataşat primeşte suport 5G. Acum vine şi LG cu un teaser pentru primul său telefon 5G.
Acesta va fi lansat în prima jumătate a lui 2019, conform celor mai noi informaţii. LG ar fi realizat un parteneriat cu operatorul american Sprint şi urmează să lanseze împreună primul telefon 5G din portofoliu în Statele Unite. Nu este exclusă o prezentare de prototip la CES 2019, care are loc în Las Vegas în ianuarie. Sau e vorba despre LG G8, care ar trebui să vină primăvara viitoare.
Cel mai probabil acest smartphone din teaser NU va folosi noul cip 5G de la Samsung, care ar rămâne exclusiv rezervat telefoanelor Sammy. Ştiţi că Samsung nu prea îşi oferă componentele din seria Exynos altor producători, în afară de Meizu, o legătură care rămâne întotdeauna misterioasă pentru noi. Anul 2018 a fost marcat de multiple teste 5G în oraşe din Europa şi SUA, iar în 2019 Verizon şi AT&T ar trebui să dea drumul la 5G în State în câteva zone restrânse, în vreme ce în 2020 ar trebui să vedem un rollout global, inclusiv la noi.
În condiţii ideale am atinge viteze de 2 Gbps la download, deşi noul modem Samsung se laudă şi cu 6 Gbps.